FUMEZI NARGHILEA? Descoperirea neaşteptată făcută de cercetători

 
Descoperire neaşteptată despre narghilea
Descoperire neaşteptată despre narghilea

Narghileaua este tot mai populară în multe ţări din Europa şi America, în special în rândul tinerilor, care o consideră o metodă de fumat inofensivă. În alte culturi ale lumii, acest obicei are o vechime de sute de ani.

Deşi este considerată mai puţin dăunătoare ca ţigările, narghileaua are efecte dăunătoare asupra sănătăţii, susţine un studiu al National Institutes of Health din Statele Unite, scrie descopera.ro.

Cercetătorii au analizat cât de expuşi la substanţe nocive sunt fumătorii în decursul unei seri petrecute într-un bar unde fumează narghilea. Tinerii inhalează cantităţi importante de monoxid de carbon, nicotină şi subtanţe cancerigene.


La studiu au participat 55 de persoane care fumau regulat narghilea. Ei au oferit o mostră de urină, apoi s-au abţinut de la fumat timp de o săptămână. După acest interval, au fumat narghilea şi au dau din nou mostre de urină, imediat după vizita la bar şi în dimineaţa de după. În medie, ei au fumat timp de 74 de minute în seara respectivă.

Testele de urină au demonstrat prezenţa unui nivel mare de nicotină. Nivelul de nicotină era similar cu cel prezent în urina unei persoane care fumează o ţigară obişnuită, prin urmare narghileaua nu este mai puţin nocivă.

Această cantitate de nicotină este suficient de mare pentru a declanşa în creier schimbări fiziologice care pot duce la dependenţă, avertizează Gideon St. Helen, autorul studiului.




Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
6 0
gogu
19 May 09:04
Nu nicotina este daunatoare ,ea da dependenta, ci compusii de ardere din tigari ,care ard de la un capat la altul.In narghilea tutunul nu arde ,ci scoate fum supus la caldura data de carbuni .Fumul mai este filtrat prin apa ,plus o parte din particule se depun pe corp si pe furtun .Nicotina este mai putina deoarece tutunul este spaat in procesul de fabricatie ,chiar de mai multe ori ,asa ca exista cu diverse niveluri de "tarie" ba chiar si variante fara tutun ,cu nicotina zero .Din cand in cand fabricile de tigari platesc doctori cercetatori sa gaseasca celelalte metode de fumat ( narghilea,tigara electrica etc ) periculoase pt a nu-si scadea vanzarile.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?