Fotografia care răspunde unora dintre cele mai arzătoare întrebări despre planeta Marte

 

Cu toate că Marte a constituit de-a lungul timpului subiectul mai multor studii, se pare că încă mai există o mulțime de lucruri pe care nu le știm depre Planeta Roșie. O nouă fotografie scoate la iveală un nou aspect.

onda Agenției Spațiale Europene, numită ExoMars Trace Gas Orbiter, a reușit să capteze o fotografie de pe noua sa orbită aflată la 400 de kilometri deasupra suprafeței marțiene. Sonda a fost lansată în anul 2016 în colaborare cu Ruscosmos.

Sonda a reușit să se aproprie atât de mult de Planeta Roșie datorită faptului că și-a schimbat orbita. Astfel, noua imagine surprinde o suprafață roșiatică, stâncoasă și aridă a planetei.

Fotografia care ne arată tot ceea ce nu știam despre Marte

„Fotografia arată 40 de kilometri de praf și gheață, de-a lungul craterului Korolev din emisfera nordică a planetei. ExoMars Trace Gas Orbiter se bazează pe patru instrumente de maximă precizie: camera, două spectrometre și un detector de neutroni. Scopul navei spațiale este să înțeleagă atmosfera marțiană, mai bine decât au făcut-o alte instrumente", potrivit unui comunicat al Agenției Spațiale Europene.

Cercetătorii încearcă să analizeze acum cu ajutorul sondei, gazul din atmosfera marțiană, în special metanul, despre care cred că ar fi legat de procesele biologice, dar și de cele geologice.

Alte studii de specialitate susțin faptul că metanul nu ar trebui să nu se mai găsească pe suprafața planetei Marte, deoarece se presupune că reacțiile chimice din atmosfera planetei ar fi trebuit să-l elimine.

Așadar, existența metanului pe Marte îi face pe cerectători să se întrebe prin ce proces a apărut din nou.

Marte este, fără îndoială, una dintre cele mai fascinate planete din sistemul nostru solar. Astronomii au avut și continuă să aibă multe curiozități despre planeta Marte. Supranumită și Planeta Roșie, Marte este cea de-a patra planetă de la Soare și a doua cea mai mică planetă din Sistemul nostru Solar.

Sursa



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?