Fotbaliști morți de beți, luați cu poliția! I-au prins fix la aterizarea pe aeroport

 

Polițiștii spanioli au evacuat 25 de fotbaliști ai unei echipe din Anglia dintr-un avion care a aterizat pe aeroportul din Alicante. Ofițerii de la Garda Civilă au fost chemați să intervină, după ce sportivii care consumaseră alcool au provocat distrugeri la bord. Oamenii au aplaudat această intervenție și au respirat ușurați când poliția a intervenit și i-a scăpat de fotbaliștii problematici.



A fost un zbor în urma căruia pasagerii nu au aplaudat aterizarea în siguranță, ci intervenția oamenilor legii. Aceștia au evacuat întreaga echipă de fotbal din Marea Britanie. Aplauzele au venit până și din partea echipajului aeronavei. Amenzile care urmează să fie aplicate se ridică în total la 600.000 de euro. Da, e sumă însemnată. 

Polițiștii spanioli au precizat într-un comunicat că toți cei 25 de membri ai echipei de fotbal engleze erau beți, dar au refuzat să dea numele fotbaliștilor și al clubului. S-a spus doar că sunt compenenții unei echipe de amatori din Anglia care a zburat din Bristol la Alicante.

Garda Civilă a intervenit la cererea echipajului.

Ce s-a întâmplat în acest zbor de a fost necesară intervenția polițiștilor?

"Când avionul a aterizat, ofițerii de securitate ai aeroportului au intervenit pentru evacuarea celor 25 de fotbaliști, care au avut o atitudine ostilă în timpul zborului, tulburând ordinea publică și deranjând ceilalți pasageri. Ei au ignorat rugămințile personalului de bord de a se calma. Au fost scoși din aeronavă în uralele și aplauzele celorlalți pasageri și au fost duși la biroul Gărzii Civile din aeroport pentru a fi identificați", a declarat un purtător de cuvânt.

Nu s-a lăsat cu arestări, iar numele fotbaliștilor urmează, totuși, să fie făcute publice.

Printre persoanele recalcitrante nu s-au aflat doar fotbaliști, ci și persoane din staff-ul tehnic. Pentru faptele lor, aceștia s-ar putea alege cu o amendă uriașă, de 600.000 de euro.

"Astfel de incidente sunt rare, dar le luăm foarte în serios atunci când se întâmplă. Nu tolerăm comportamentul abuziv. Ni s-a spus că fotbaliștii au consumat în avion alcool cumpărat din aeroport. Așa ceva este ilegal", au precizat autoritățile spaniole.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?