Fostul primar Neculai Onţanu își face partid

Fostul primar al sectorului 2 Neculai Onţanu a depus la Tribunalul Bucureşti actele pentru înfiinţarea unui nou partid, intitulat "Ader la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie".




Potrivit portalului instanţelor, cererea de acordare a personalităţii juridice pentru Partidul Ader la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie a fost depusă la tribunal pe data de 1 martie, scrie agerpres.ro.

Partidul îi are ca membri fondatori pe Neculai Onţanu (preşedinte), medicul Ioan Gherghina şi Marius Cosmescu, fost membru UNPR sector 2 şi consilier local.

Deocamdată, nu a fost stabilită o dată pentru dezbaterea acestei cereri.

Cei trei au înfiinţat, în noiembrie 2016, Asociaţia pentru Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie (ADER) "Om între Oameni", care îl are ca preşedinte de onoare pe profesorul Mircea Coşea, preşedinte executiv fiind Neculai Onţanu.

De asemenea Marius Cosmescu este vicepreşedinte al Asociaţiei ADER iar Ioan Gherghina este coordonatorul Departamentului pentru strategii şi activităţi în domeniul educaţiei sanitare şi asistenţei medicale.

Conform paginii de internet a Asociaţiei, din ADER mai fac parte generalul Mihail Orzeaţă, criticul de artă Ruxandra Garofeanu, generalul Vasile Ciornei şi jurista Iulia Elena Nistor.

Neculai Onţanu a fost membru al Partidului Socialist al Muncii, al PSD şi UNPR, fiind primar în sectorul 2 al Capitalei timp de patru mandate (2000-2016).



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?