Fostul premier israelian Ehud Olmert a fost inculpat pentru corupţie

Foto: www.israelnewsagency.com
Foto: www.israelnewsagency.com
Trei capete de acuzare pentru corupţie au fost reţinute împotriva fostului premier israelian Ehud Olmert, a anunţat duminică procurorul statului.


Potrivit Haaretz, fostul premier este suspectat că a acceptat plicuri cu bani gheaţă, excursii pentru familie care au fost contabilizate dublu şi este acuzat, de asemenea, a făcut favoruri partenerilor de afaceri.

Fosta sa şefă de cabinet, Shula Zaken, care, printre altele, este acuzată de fraudă bancară, va fi de asemenea trimisă în judecată, informează ynet.com.

Poliţia recomandase la începutul lunii martie punerea sub acuzare a lui Ehud Olmert într-un al treilea dosar de corupţie. Olmert este suspectat de poliţie de fraudă şi abuz de încredere în dosarul numirii unor apropiaţi ai săi în funcţii la Centrul de investiţii, o instituţie oficială, în perioada în care a fost ministru al comerţului şi industriei (2003-2006).

Procurorul general Menahem Mazuz îl informase deja pe Olmert că intenţionează să îl pună sub acuzare în alte două dosare. Unul dintre ele se referă la omul de afaceri american Morris Talansky, care a depus mărturie într-un tribunal israelian în luna mai 2008, spunând că i-a dat lui Olmert plicuri cu bani şi împrumuturi personale în valoare de 150.000 de dolari, în decurs de 15 ani, bani pe care Olmert nu i-a returnat niciodată.

În cel de-al doilea dosar, el era acuzat că a decontat dublu diverse cheltuieli de călătorie şi că a numit persoane apropiate la conducerea mai multor instituţii guvernamentale în perioada în care a fost primar al Ierusalimului şi ministru al comerţului şi industriei.

Ehud Olmert, care susţine că este nevinovat, a demisionat în septembrie 2008 şi a fost urmat la conducerea partidului Kadima, aflat atunci la guvernare, de ministrul de externe Tzipi Livni. Între timp, au avut loc alegeri, câştigate de opoziţie, iar premier este acum liderul Likud, Benjamin Netanyahu.

Olmert a fost interogat de poliţie de aproape 20 de ori în ultimele luni.

Dosarul referitor la inculparea sa a fost înaintat duminică tribunalului districtual Ierusalim.

Este pentru prima oară în Israerl când un fost prim-ministru este pus sub acuzare.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?