Fostul şef de cancelarie al lui Tăriceanu, ACHITAT în dosarul Snagov/Băneasa

 

După achitarea lui Călin Popescu Tăriceanu și șeful său de cancelarie, Dorin Marian, a fost achitat în dosarul privind retrocedarea unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Regale Băneasa.



Fostul şef de cancelarie al lui Călin Popescu Tăriceanu, Dorin Marian, a fost achitat de magistraţii Tribunalului Braşov pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, dosarul acestuia fiind disjuns din cel al preşedintelui Senatului. Decizia poate fi atacată cu apel.

Magistraţii Tribunalului Braşov au decis, pe 26 octombrie, achitarea lui Dorin Marius Marian pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în legătură cu dosarul privind retrocedarea unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Regale Băneasa, cauza fiind disjunsă în noiembrie 2016 din cea a lui Călin Popescu Tăriceanu. Decizia judecătorilor poate fi contestată.

În mai 2016, procurorii DNA Braşov au început urmărirea penală pe numele lui Dorin Marian, fost şef al Cancelariei prim-ministrului, în perioada în care premier era Călin Popescu Tăriceanu, pentru mărturie mincinoasă, în ceea ce priveşte declaraţia pe care a dat-o în dosarul privind retrocedarea unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Regale Băneasa.

DNA susţinea la acea vreme că Dorin Marian a fost citat pentru clarificarea unor aspecte legate de activitatea desfăşurată de Marius Marcovici, trimis în judecată în respectivul dosar, dând în acest context o declaraţie nereală. "Declaraţia mincinoasă constă în faptul că, deşi calitatea de consilier personal pe care a avut-o Marcovici Marius Andrei, în raport cu Marian Dorin, rezultă din înscrisurile de la dosar, care confirmă inclusiv faptul că încheierea contractului a fost realizată pe perioadă determinată, respectiv pe durata exercitării funcţiei de şef al Cancelariei primului ministru de către suspect, acesta a negat această evidenţă. În depoziţia luată sub jurământ, Marian Dorin a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea cercetărilor şi a tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată", preciza atunci DNA într-un comunicat de presă.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?