Fost candidat PSD la alegeri, condamnat la închisoare pentru proxenetism

Costică Dobre
Costică Dobre
FOTO: Obiectivbr.ro

Costică Dobre, fost candidat PSD la funcţia de primar în Şuţeşti, județul Brăila, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare condiţionată pentru proxenetism, iar fratele său, Ioniţă, la 4 ani şi 6 luni cu executare. Sentința nu este definitivă. În 2016, când au analizat candidatura lui Dobre, pe atunci inculpat, pesediștii brăileni au considerat că trebuie să meargă pe prezumția de vinovăție. 



Magistraţii brăileni l-au condamnat pe Ioniţă Dobre, 47 ani, la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi iniţierea unui grup infracţional organizat, scrie Obiectivbr.ro.

Soţia acestuia, Dana Gabriela, a primit 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru trafic de minori şi trafic de persoane, iar Costică Dobre, fratele lui Ioniţă şi fost candidat PSD la funcţia de primar al comunei Suţeşti, 2 ani de închisoare cu suspendare condiţionată pentru proxenetism şi aderare/sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Ceilalţi doi inculpaţi, Ovidiu Feraru şi Gelu Iulian Mache, au primit câte 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pentru trafic de minori, trafic de persoane (Feraru) şi aderare/sprijinire a unui grup infracţional organizat (Mache).

Sentința nu este definitivă.

În 2016, PSD a discutat și a refuzat să retragă candidatura lui Dobre. Potrivit preşedintelui executiv al PSD Brăila, Aurel Simionescu, în urma discuţiilor s-a ajuns la concluzia că organizaţia va susţine în continuare candidatura lui Dobre. "Da, am purtat discuţia şi a rămas aşa. Am discutat şi cu domnul Costică Dobre şi rezultatul a fost acesta: rămâne candidat. El susţine că nu are nicio treabă cu nimeni şi nimic. Am mers pe prezumţia de nevinovăţie. O să vedem", a declarat Simionescu înaintea alegerilor, citat de Obiectivbr.ro. 

Preşedintele interimar al organizaţiei judeţene, Ion Rotaru, declarase deja pentru Obiectivbr.ro, cu câteva zile în urmă, că nu se poate pune problema retragerii candidaturii.

"Oricum, nu a ascuns faptul ăsta. Acum, pe partea cealaltă, că fratele său a făcut nişte prostii... asta e viaţa. Până la urmă, toţi avem fraţi, surori, mame, taţi. E o situaţie neplăcută, e adevărat. El însă şi-a asumat-o. Să vedem ce se întâmplă", a spus Rotaru.

Costică Dobre a pierdut alegerile pentru funcţia de primar în Şuţeşti.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?