Formula 1: Renault şi Williams şi-au prezentat noile monoposturi - GALERIE FOTO

 
Foto: www.f1.com
Foto: www.f1.com
Foto: www.f1.com Foto: www.f1.com Foto: www.f1.com
Echipele Renault şi Williams şi-au prezentat, luni, în Portugalia, noile monoposturi pe care le vor folosi în sezonul 2009 din Formula 1.

Renault a prezentat monopostul pe circuitul Algrave din sudul Portugaliei, iar acesta se numeşte R-29. Cei doi piloţi ai echipei, dublul campion mondial Fernando Alonso şi Nelson Piquet Jr., au fost cei care au descoperit noul monopost, care are culorile predominante galben şi alb.

Directorul general al scuderiei, Flavio Briatore, a fost şi el prezent la eveniment, iar maşina a efectuat câteva ture de circuit în cursul zilei de luni.

Inaugurat în noiembrie, circuitul portughez are o capacitate de 85.000 de locuri în tribune, iar pista are o lungime de 4.658 de metri şi o lăţime de 14 metri.


Noul monopost al lui Williams se numeşte FW-31, fiind prezentat de pilotul de teste Nico Hulkenberg. Maşina are culoarea bleumarin şi varianta finală va fi gata în februarie, a anunţat purtătorul de cuvânt al echipei.

Sezonul 2009 din Formula 1 va debuta la 29 martie, cu Marele Premiu al Australiei, disputat la Melbourne.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?