Raport alarmant în Foreign Policy: Rachetele Patriot, un eșec peste tot în lume

Rachete Patriot
Rachete Patriot

Un articol publicat de revista Foreign Policy și semnat de Jeffrey Lewis, director al East Asia Nonproliferation Program la Middlebury Institute of International Studies din Monterey, pune serios sub semnul întrebării eficacitatea rachetelor Patriot. România a contractat anul trecut șapte baterii Patriot, pentru care va plăti aproap patru miliarde de dolari. 



Pe 25 martie, Arabia Saudită a anunțat că a folosit sistemul Patriot pentru a intercepta cu succes șapte rachete lansate de rebelii Houthi din Yemen. ”Nu este adevărat” scrie Jeffrey Lewis în Foreign Policy.

Imaginile care au apărut pe rețelele sociale arată lansarea a doi interceptori. Doar că: unul explodează imediat după lansare, iar celălalt face o buclă și se întoarce spre Riad, unde explodează la contactul cu solul.

”Este posibil ca unul dintre ceilalți interceptori să își fi făcut treaba, dar mă îndoiesc. Asta pentru că eu și colegii mei de la Middlebury Institute of International Studies am urmărit cu atenție două atacuri diferite asupra Arabiei Saudite în noiembrie și decembrie 2017. În ambele cazuri am concluzionat că este destul de puțin probabil ca rachetele să fi fost doborâte, în ciuda a ceea ce au spus oficialii”, explică Lewis.

”În ambele cazuri am observat un tipar clar. Racheta (lansată din Yemen) cade în Riad, în vreme ce focosul se desprinde și cade aproape de țintă. Un focos a căzut la câteva sute de metri de Terminalul 5 al aeroportului King Khalid International din Riad. Al doilea, lansat câteva săptămâni mai târziu, aproape a demolat o reprezentanță Honda. În ambele cazuri a fost clar că niciuna dintre rachete nu a fost interceptată. Nu sunt nici măcar convins că Arabia Saudită a încercat să intercepteze prima rachetă, cea din noiembrie”, explică Lewis.

O privire aruncată înapoi, spre prima apariție a rachetelor Patriot, aruncă și mai multe semne de întrebare.

Inițial, publicul a aflat că rachetele Patriot au interceptat 45 din 47 de rachete Scud lansate. Armata SUA a revizuit mai târziu estimările și a spus că aproximativ 50% dintre rachete au fost interceptate, exprimând că se poate pronunța cu siguranță doar asupra a 25% din cazuri.

Potrivit unei investigații a unei comisii din Congresul SUA, nu au existat de fapt dovezi suficiente pentru a confirma mai mult de câteva interceptări reușite. Raportul acesta, care cerea Pentagonului să declasifice mai multe informații despre performanțele rachetelor Patriot nu a ajuns niciodată public în întregime.

Pericolul, scrie Jeffrey Lewis, este ca liderii din SUA sau Arabia Saudită să înceapă să creadă propriile exagerări. De altfel, în ciuda faptului că oficialii SUA au confirmat, anonim, că racheta lansată spre Riad în noiembrie 2017 nu a fost interceptată, Donald Trump a avut o abordare diferită.

”Sistemul nostru a lovit racheta în aer. Așa de buni suntem. Nimeni nu face ce facem, noi, iar acum îl vindem în întreaga lume”, a spus Trump.

România se numără printre cele care tocmai au decis cumpărarea de rachete Patriot, produse de Raytheon, o companie americană din industria aerospațială și a apărării, cu vânzări de peste 20 miliarde de dolari.

Bucureștiul a contractat anul trecut șapte baterii Patriot (șapte unități de tragere), în configurația 3+, asemănătoare celor cumpărate acum de Polonia.

Prețul achiziției făcute de Romania se ridică la 3,9 miliarde de dolari, include 168 de rachete PAC-3 și 56 de rachete rachete GEM-T. Prima baterie Patriot ar urma să fie livrată României începând cu 2019.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?