Focuri de armă și un polițist luat pe capotă, în Galați. Șoferul a fugit de la locul faptei

 

Focuri de armă și un polițist rănit pe o stradă din Galați. Totul s-a întâmplat pe strada Tăun, când un echipaj format din polițiști ai Secției 1, aflat în patrulare, a observat în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat despre care se dețineau date că nu posedă permis de conducere.



Tânărul, în vârstă de 27 de ani, fusese depistat în data de 26 octombrie a.c., conducând un autoturism în municipiul Galați, iar verificările efectuate de polițiști relevaseră faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În acest sens, a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere, scrie presa locală

La vederea echipajului de poliție, bărbatul a oprit mașina, dar în momentul în care cei doi polițiști s-au apropiat pentru a-l legitima, acesta a demarat în trombă, luându-l pe capotă și accidentându-l pe unul dintre ei.


Polițiștii au tras patru focuri de armă în plan vertical și asupra autoturismului, conducătorul auto reușind totuși să fugă de la locul incidentului.

După aproximativ un sfert de oră, autoturismul a fost găsit abandonat și cu parbrizul spart. La fața locului s-a deplasat echipa operativă, în cauză continuându-se cercetările pentru stabilirea încadrării juridice a faptei, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, dar și pentru prinderea șoferului.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?