FMI avertizează cu privire la Legea falimentului personal

 
FMI avertizează cu privire la Legea falimentului personal
FMI avertizează cu privire la Legea falimentului personal

Într-o scrisoare adresată Parlamentului României, FMI se arată profund îngrijorat cu privire la adoptarea unei astfel de legi fără un studiu de impact şi fără un suport logistic adecvat. În lipsa acestor lucruri, susţine Fondul, o astfel de lege ar avea un impact negativ.



"FMI susține eforturile autorităților de a promova o legislație în domeniu, dar suntem profund îngrijorați că adoptarea legii insolvenței fără un studiu de impact adecvat, fără consultarea asociațiilor implicate, ar putea să nu își atingă obiectivele. Dacă nu este planificată cu atenție, bine structurată și bine implementată, o astfel de lege poate avea un impact negativ pe piața financiară", se arată într-o scrisoare a FMI transmisă ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu, și președintelui Comisiei juridice din Camera Deputaților, Bogdan Ciucă.

FMI sfătuiește autoritățile să înceapă adoptarea legii insolvenței numai după un studiu de impact și după consultarea instituțiilor de profil.

"Încurajăm autoritățile să se inspire din experiența țărilor, mai ales a țărilor din zona UE. Dorim să ne exprimăm temerea cu privirea la inițiativele legislative discutate de parlament care urmăresc conversia din moneda străină în lei a împrumuturilor folosind cursul istoric, iar acest lucru ar putea supune riscului stabilitatea financiară a sistemului", se mai precizează în scrisoarea FMI.

În dezbaterile subcomisiei juridice pe tema legii insolvenței persoanelor fizice, deputatul PDL Dănuț Culețu a afirmat, luni, că Parlamentul ar trebui să se "aplece" mult mai atent asupra unei astfel de legi.

"Trebuie să fie implicați foarte mulți profesioniști. Sunt multe presiuni în piață și cred că varianta optimă ar fi să ne aplecăm mult mai atent", a spus Culețu, citat de AGERPRES.

Subcomisia juridică dezbate, luni, cu specialiștii în domeniu, legea insolvenței persoanelor fizice.  

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

3 0
27 Jan 02:32
Chestia asta a fost un plan. Doar Basescu a zis de doua ori ca in Romania sunt prea multi proprietari de locuinte si asta franeaza piata muncii. Si atunci au dat credite la toti romanii si acum le iau casele. Sa fie chiriasi la straini la ei acasa.
Răspunde
0 -1
bogdan
26 Jan 23:27
Noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email:nechifor_bogdy@yahoo.com
Răspunde
12 0
FMI este impotriva dezvoltarii unei tari!
26 Jan 21:36
FMI nu doreste decat sa indatoreze populatia unei tari facandu-i astfel niste sclavi moderni fara sa constientizeze impactul pe viitor. In monentul de fata fiecare locuitor din Romania este dator FMI cu 2500 de euro. Deci sa stiti adevarul ca toate delegatiile FMI acestea nu vor decat sa isi atinga interesele de imbogatire si de saracie a populatie.
Răspunde
4 0
FMI este impotriva dezvoltarii unei tari!
26 Jan 21:34
FMI nu doreste decat sa indatoreze populatia unei tari facandu-i astfel niste sclavi moderni fara sa constientizeze impactul pe viitor. In monentul de fata fiecare locuitor din Romania este dator FMI cu 2500 de euro. Deci sa stiti adevarul ca toate delegatiile FMI acestea nu vor decat sa isi atinga interesele de imbogatire si de saracie a populatie.
Răspunde
10 -2
POPORUL GHINIONIST OCUPAT DE STRAINI ! OILE GHINIONISTE CU LUPII LA STANA !
26 Jan 15:51
Sa cunoastem Adevarul, pentru ca numai Adevarul ne va face liberi.
Uraciunea pustiirii, in locul cel sfant inseamna : sufletul, inima omului care in loc sa fie ocupata de Dumnezeu, cum e firesc, e ocupata nefiresc, de un impostor, de satana si slugile lui, de minciuna, viclenie, manipulare...adica stat de "drept", political corect, "valori"europene : homosexuali, droguri, lacomie, bani, card si cip, individualism, eutanasie, control total...pentru subminarea constiintei, a natiunilor, a sufletului...adica pervertirea Adevarului.
De aceea este important sa cunoastem istoria : popoare intregi au fost subminate de strainii de neam, prin confiscarea ideii de patriotism, de nationalism, de catre anumiti indivizi, partide...pentru a ocupa institutiile statului de catre acestia, incepind de la babilonieni, kazari, occidentul european, la perfidul abion prin cromwell la inceput, pregatind pentru ei matca, baza uraciunii, pervertind popoare prin subminarea institutiilor statelor si ocuparea lor : intreg occidentul la inceput, apoi rusia ortodoxa prin petru zis cel mare, statele est europene prin "regii" occidentali iudeomasoni : oto in Grecia, hohenzollern in Romania, saxa couburg in Bulgaria...asa ca, prin perfdul albion-matca uraciunii, au gasit in occident terenul perfect : imperialismul catolic, sectarism, protestantism...fara urma de dreapta credinta, de ortodoxie...astfel, si-au facut lege noua, pentru a se indreptati in pacatele lor, in faradelegea pe care o pregateau pentru intreaga omenire, inventand ideologii anticristice, antiumane : comunism, capitalism,fascism, masonerie, sectarism, multiculturalism....pentru scopul final subminarea si pervertirea sufletului, coborindu-l in iad, alaturi de demoni, datorita lipsei de lege dreapta, de Adevar nepervertit. De aceea ortodoxia este atit de importanta pentru noi, pentru lume, pentru a ne pastra omenia si sufletul curat, dar si pentru nelegiuiti pentru a ne murdari sufletul cu uraciunea pustiirii : "odată cu prăbuşirea comunismului, principalul duşman al Americii a rămas Biserica Ortodoxă" declara clar, raspicat, sa auda toti spalatii pe creier, individul american, ideolog, oficial de stat, Zbigniew Brzezinski.
Cat de orbiti, cat de pervertit sa ne fie sufletul, incat sa nu mai putem vedea Adevarul ?
Răspunde
12 -1
Dorina
26 Jan 15:02
Cand ii auzi pe asia care vin cu controlul ca nu ai voie sa scazi tva ,nu ai voie sa faci niste legi care sa poata salva multe familii ca destabilizezi sistemul financiar ai doar voie sa privatizezi tot ce este mai bun in tara asta,adica sa le dai la niste straini caci capital autohton nu mai avem,iti dai seama pe cine ne am pus stapani!!!! Sunt mai rai decat ciuma!!!!!
Răspunde
14 -1
hagi
26 Jan 14:27
FMI vrea ca efectul grecia sa se întindă în toată Europa de est. Ce plm treaba aveti voi treaba cu legislatia unei tari independente?
Răspunde
31 -1
Sorin
26 Jan 12:21
Desi nu sunt de stanga, cred ca ne trebuie si noua o Syriza, ca sa mai fie puse cu botul pe labe jeegodiile astea de la FMI...
Răspunde
26 -2
26 Jan 11:55
Ce inseamna legea falimentului personal? Daca in 2006 ai luat un apartament pe 45 de ani cu 100.000 franci elvetieni si dupa ce ai platit un sfert din el pana in 2015 realizezi ca acelasi apartament acum este 40.000 franci elvetieni si tu mai ai de platit vreo 80.000 plus dobanda, poti zice , luati-va apartamentul si nu mai dau nici un ban! Acum, bancile au voie sa-ti retina salariul pana isi obtin toti banii, nu doar ipoteca, cum e in toata lumea, pentru aceste conditii abuzive noi trebuind sa-i multumim lui Isarescu. Deci FMI vrea ca banca sa-si recupereze banii in orice conditii, nu sa aiba si ea un risc, cum este normal in cazul oricarui contract! Cred si ei ca FMI vrea studii si taraganare! Le convine de minune jaful care se petrece in Romania!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?