Florin Iordache, "la stat e ca la privat?!" Gândaci în secţia de pediatrie de la Deva (FOTO + VIDEO)

 

Părinții care ajung cu copiii la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență din Deva trebuie să îți păzească micuții de gândaci. O mămică, internată cu băiețelul ei în această unitate sanitară, a făcut publice imaginile astfel încât să vadă cât mai multă lume condițiile în care sunt tratați mici pacienți, potrivit Realitatea de Hunedoara. Imaginile şocante vin să-l contrazică pe deputatul Florin Iordache, cel care într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV a afirmat că la stat sunt aceleaşi condiţii ca la privat şi a luat în derâdere relatările despre condiţiile mizere din multe spitale.  

Mămica a povestit, cu oroare și amărăciune, experiența îngrozitoare de care a avut parte pe perioada cât a fost internată la „Pediatria” din Deva.

Din spusele sale, într-una din seri, după ce copilașul ei a adormit, a văzut „musafirul nepoftit” în salon. „M-am speriat îngrozitor și am ridicat brusc copilul din pat, așteptând să se dea jos să pot omorî gândacul. Copilul s-a speriat și a început să plângă. În ultima poză este o altă goangă la fel de scârboasă. Ea se afla gata moartă în primul salon unde am stat când ne-am internat în spital. Bineînțeles că încă este și acum acolo, deși eu sunt în salonul de lângă. Deci, vă imaginați ce curățenie se face în acest spital. Mi-e scârbă unde trebuie să aducem copiii să îi tratăm”, a spus tânăra mămică.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Deva a reacționat, la scurt timp de la apariția fotografiilor în mediul online.

Adina Ileana Pera – Ștefănie managerul recunoaşte că în secţie nu se fac reparaţii, ci doar dezinsecţii, iar situaţia nici nu se va îndrepta cel puţin până spre sfârşitul anului."Noua locație va deveni funcțională la începutul trimestrului IV al acestui an și va oferi servicii medicale în condiții moderne pentru pacienți și însoțitori”, a mai informat managerul SJU. Valoarea totală a investiției este de 1,8 milioane de lei (lucrări de supraetajare)”.

Pe de altă parte, managerul Spitalului a fost în centrul unui scandal pe aceeaşi temă şi în luna februarie, după ce deputatul USR Emanuel Ungureanu a postat un videoclip în care arată starea deplorabilă a clădirii în care se află secţia de Pediatrie. Toate detaliile le puteţi citi pe Realitatea de Hunedoara.

"A ajuns la Biroul Permanent din Camera Deputaților, o reclamație pe numele meu, opera unei pesediste numită politic la conducerea Spitalului Județean din Deva, numele ei este, Adina Ileana Pera Ștefănie. Mă reclamă că am tulburat liniștea și jegul din spital filmând fără aprobare!" a scris pe reélele de socializare deputatul USR Emanuel Ungureanu, la mai bine de o lună după ce a filmat şi postat un videoclip în care arată starea deplorabilă a clădirii în care se află secţia de Pediatrie.

sursă video: FB/Emanuel Ungureanu

 

Florin Iordache, în scandalul Dragnea: ”La stat e ca la privat. Realitatea e aia pe care o spun eu!”

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?