Florin Iordache, alba-neagra cu Comisia de la Veneția: Vom cere opinia, dacă e nevoie

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Comisiei speciale privind legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat joi că, dacă va fi necesar, se va cere opinia Comisiei de la Veneţia pe modificările la legile referitoare la sistemul judiciar.



Preşedintele Comisiei speciale privind legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat joi că, dacă va fi necesar, se va cere opinia Comisiei de la Veneţia pe modificările la legile referitoare la sistemul judiciar. Membrii acestei comisii s-au întâlnit joi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

"Eu cred că a fost o întâlnire bună. Am precizat următoarele lucruri: în primul rând, deciziile Curţii sunt în general obligatorii şi în ceea ce priveşte legile Justiţiei le vom pune în concordanţă cu deciziile Curţii. În ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare, vom depune toate eforturile, toţi cei care suntem implicaţi, de la Parlament, Guvern şi alte instituţii, astfel încât acele observaţii care au fost cuprinse în ultimul raport, în acest an, să poată fi finalizate şi să închidem Mecanismul de Cooperare şi Verificare. (...) Nu s-a intrat foarte mult în detaliu, am discutat chestiuni generale şi cred că prin acest dialog continuu care trebuie să existe între Comisie şi Parlamentul României toate acele nelămuriri vor fi finalizate", a spus Iordache, la Palatul Parlamentului, după întâlnirea cu Timmermans.

Întrebat dacă Timmermans a recomandat comisiei parlamentare să ceară un punct de vedere şi de la Comisia de la Veneţia pe modificările la legile Justiţiei, Iordache a precizat că, dacă va fi necesar, se va face acest demers.

"Fără îndoială am şi ţinut cont de opiniile Comisiei de la Veneţia şi acum şi în viitor. Nu am cerut o părere până acum, dar vom discuta în comisie dacă este necesar să facem solicitări în momentul în care vom lua în dezbatere acele modificări care au fost declarate neconstituţionale. Nu am solicitat până acum opinia Comisiei de la Veneţia pentru că toate modificările pe care noi le-am făcut nu au venit în contradicţie cu deciziile Comisiei de la Veneţia şi în deciziile Curţii Constituţionale se spune foarte clar că nu avem modificări care să intre în contradicţie cu hotărârile Comisiei de la Veneţia", a explicat Iordache.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?