Unde a fost văzut azi Florian Coldea, generalul debarcat de la șefia SRI

 
Florian Coldea, glume cu Timmermans
Florian Coldea, glume cu Timmermans
Florian Coldea, glume cu Timmermans Frans Timmermans și Florian Coldea

Fostul director adjunct al SRI, Florian Coldea, trecut aparent pe linie moartă în 2017 după dezvăluirile lui Sebastian Ghiță, este încă prezent în viața publică. Coldea și-a făcut apariția luni la SNSPA la festivitatea de decernare a distincției de Doctor Honoris Causa prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene Frans Timmermans.



Evenimentul mediatizat de toată presa a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară din București, iar Florian Coldea a fost surprins de camerele de luat vederi în primul rând al publicului.

La ceremonie au fost prezenți mai mulți reprezentanți din mediul universitar. Florian Coldea este cadru didactic asociat la Universitatea Universitatea „Babeş-Bolyai".

Vicepreședintele CE Frans Timmermans i-a strâns mâna fostului director operativ al SRI și au stat de vorbă aproximativ 10 secunde, timp în care cei doi au părut amuzați de o glumă.

Florian Coldea este acuzat că a fost parte din "statul paralel" creat în timpul mandatului lui Traian Băsescu. Numele fostului adjunct SRI este legat de protocoalele secrete din justiţie încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu diverse instituţii judiciare, inclusiv Parchetul General sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La începutul anului 2017, SRI a anunțat că Florian Coldea a cerut eliberarea din funcție și trecerea în rezervă. SRI a susținut atunci că s-a propus repunerea în funcție a lui Coldea, dar general-locotenentul a cerut să fie eliberat din funcție. Atribuțiile sale au fost preluate de Eduard Hellvig.

Eliberarea din funcție a lui Coldea a venit în urma dezvăluirilor "fugarului" Sebastian Ghiiță despre vacanțele făcute împreună cu șeful SRI, vacanțe plătite de Ghiță.

Dezvăluiri explozive despre Florian Coldea, creatorul "statului paralel"

Luni, 11 martie 2019, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a acordat înalta distincţie de Doctor Honoris Causa prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans.

De la prezidiul SNSPA, Timmermans a adresat un mesaj direct al Comisiei Europene pentru Guvernul României. Prim-vicepreşedintele CE a avertizat că instituţia sa nu va permite încălcarea statului de drept şi încercarea de a controla sistemul judiciar din România.

Frans Timmermans a cerut în repetate randuri Guvernului de la București să respecte statul de drept, recomandările Comisiei de la Veneția si pe cele din rapoartele MCV.

De asemenea, la ultimul congres al Partidului Socialistilor Europeni (PES), desfasurat la Madrid, Frans Timmermans a transmis PSD, reprezentat acolo de Liviu Dragnea și Viorica Dancilă, că trebuie să revină la procesul de reforme în justitie.

Pe cine vrea Coldea să numească șef la DNA cu ajutorul lui Tudorel Toader

Frans Timmermans: Când statul de drept e amenințat, presa va fi automat asasinată

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?