Floarea-de-colț, supranumită şi Floarea-reginei, (Leontopodium alpinum Cass.) are o denumire extrem de sonoră în engleză și germană. Cuvântul „edelweiss" (în limba germană și engleză) pentru "floare-de-colț" a fost descoperit pentru prima dată în scris pe 5 martie 1784.
Floarea-de-colț înseamnă, etimologic, "alb nobil", din limba germană. Numele florii de colț este compus din cuvintele „edel" (aristocratic) și „weiss" (alb). Imaginea pentru Doodle a fost creată de artista germană Rita Fürstenau.
Floarea-de-colţ. Simbol al curajului si dragostei, al puritatii si curateniei, floarea-de-colt (Edelweiss, Floarea-reginei, Leontopodium alpinum) este si un simbol national in multe tari cum ar fi: Elvetia, Austria sau Germania.
Floarea-de-colţ. Motivul pentru care Floarea-de-colţ este simbolul dragostei şi al purităţii
Floarea-de-colţ. Creşte în Munţii Carpaţi, fiind declarată monument al naturii din 1933 şi ocrotită. Poate fi întâlnită în Munţii Maramureşului şi Munţii Rodnei, Obcinele Bucovinei, Rarău, Ceahlău, Ciucaş, Munţii Bucegi, Făgăraş, Cozia şi Retezat. În afara spaţiului românesc, floarea reginei înfrumuseţează zone din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpaţi, Pirinei, dar şi din Asia Centrală şi de Est.
Floarea-de-colţ. Una din minunile munţilor noştri, Floarea-de-colţ este una din plantele protejate. A o rupe de pe stâncile Bucegilor este o crimă. Poţi însă să-i culegi semintele care se formează în septembrie. Plantate într-un sol sărac, calcaros, în curţile caselor de la munte şansele să crească şi să înflorească sunt maxime.
Floarea-de-colţ. Floarea-de-colț face parte din flora spontană, astfel că este extrem de viguroasă şi pote să vegeteze şi la altitudini mai joase, în gradinile de la munte. În regiunile muntoase din România planta ajunge doar până la maximum 20 centimetrim înălţime, dar există în alte condiţii climatice până la 50 – 80 centimeri înălţime.
Floarea-de-colţ înfloreşte în iulie – august. Secretul supravieţuirii în captivitate pentru Floarea-de-colţ este frigul. Planta trebuie să stea la temperaturi negative, suporta vântul şi nu are nevoie de udare. Floarea-de-colţ renaşte la sfârşitul lui februarie, când gerul se înmoaie. Nu are nevoie de îngrijire specială, unica nevoie fiind un pământ sărac, amestecat cu praf de calcar.
Floarea-de-colţ. Numită în popor și floarea reginei, floarea doamnei, floarea de colț are în tradiția românească o semnificație aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune că, pentru a-și dovedi dragostea și curajul, tinerii colindau zonele stâncoase ale munilor pentru a culege flori de colț și a le oferi iubitelor. În limbajul florilor ea înseamnă puritate și curățenie.
Floarea de colţ are frunze catifelate, de dimensiuni diferite aşezate de jur împrejurul tulpinei, în formă de cerc. Florile, micuţe şi numeroase, sunt compuse din petale de un alb imaculat şi lasă impresia unei singure flori de forma unei steluţe.
Floarea de colţ se întâlneşte din Pirinei până-n Himalaya. Creşte în munţi calcaroşi, pe versanţii abrupţi şi însoriţi, respectiv pe stânci. Denumirea ştiinţifică, din limba latină, este „Leontopodium alpinum“, adică o specie din familia botanică a florii-soarelui şi a margaretei (familia Asteraceae). „La fel ca şi la rudele ei, ceea ce este numită de necunoscători floare este de fapt o inflorescenţă, adică un buchet întreg de floricele foarte mici, numeroase şi foarte înghesuite.
Floarea-de-colţ. Biologii confirmă că această specie poate fi şi cultivată în grădină.
