Gabi Firea, despre exerciţiul SEISM 2018. Ce implicare a avut Primăria Bucureşti

Peste 700 de angajaţi ai instituţiilor din subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) au fost mobilizaţi pentru exerciţiul "Seism 2018", a declarat edilul general al Capitalei, Gabriela Firea, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de municipalitate.



Ea a menţionat că s-au pus la dispoziţie autovehicule, utilaje, macarale, generatoare, locuinţe de necesitate, hrană, echipe tehnice de intervenţie în teren.

"Atât poliţiştii locali, cât şi echipele Companiei de Consolidări au oferit suport echipelor de salvare, iar spitalele din administrarea Primăriei Capitalei au suplimentat personalul medical, s-au pregătit paturi şi săli de operaţie, astfel încât să poată face faţă unui număr cât mai mare de pacienţi din Bucureşti, dar şi din ţară. De asemenea, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială sunt pregătite aproximativ 1.000 de locuri de cazare în cele 4 centre sociale şi s-au pregătit peste 1.400 de sandvişuri şi sticle cu apă", a spus Firea.

Potrivit raportului Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), în cele 19 spitale aflate în administrare sunt pregătite 538 de paturi medicale (care, la nevoie, se pot suplimenta cu încă 149), 353 de paturi chirurgicale (care, la nevoie, se pot suplimenta cu încă 17), 62 de ventilatoare ATI şi 77 de paturi de terapie intensivă/monitorizare, se arată în comunicat.

Conform acestuia, în cadrul exerciţiului, ASSMB a convocat un comandament de criză în cadrul căruia s-au luat măsuri imediate, mai ales că, potrivit simulării, în urma cutremurului a fost afectat un corp de clădire al Spitalului Colentina. Astfel, s-a decis că este necesară relocarea celor 50 de pacienţi internaţi în corpul de clădire afectat de cutremur, au fost mobilizaţi şefii de gardă, asistenţii şefi, precum şi întreg personalul disponibil. De asemenea, au fost anunţaţi furnizorii de utilităţi, respectiv Apa Nova, Enel Distribuţie Nord şi Distrigaz, pentru verificarea eventualelor defecţiuni.

"Totodată, prin DGASMB au fost pregătite 1.450 de sandvişuri, 1.450 de sticle cu apă şi 800 de cornuri, acestea fiind ridicate de pompieri, iar pentru sinistraţi sunt pregătite 800 de locuri de cazare în centrul social de la Pallady, 60 la centrul din Berceni, 120 în Şerban Vodă şi 40 în Viilor. (...) Compania Municipală Consolidări Bucureşti a participat în cadrul exerciţiului 'Seism 2018' cu 50 de angajaţi, cinci utilaje de mare tonaj, un buldozer şi două încărcătoare. Echipele au acţionat în trei locaţii: Franceză nr. 30, str.Între Gârle nr.13 şi Calea Şerban Vodă nr. 180", relevă comunicatul.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?