Financial Times: Lupta privind corupţia din România arată limitele influenţei Uniunii Europene

Financial Times: Lupta privind corupţia din România arată limitele influenţei Uniunii Europene
Financial Times: Lupta privind corupţia din România arată limitele influenţei Uniunii Europene

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut, joi, revocarea Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA, iar cotidianul Financial Times scrie că "Bucureştiul face parte dintr-un grup tot mai mare de capitale europene care confruntă Comisia Europeană în privinţa statului de drept".



"Laura Codruţa Kovesi, şefa Departamentului Naţional Anticorupţie, este sub presiune; susţinătorii ei se tem că va fi înlăturată ca parte a planului Guvernului de a revizui sistemul de justiţie. Acest fapt a declanşat proteste de stradă şi a arătat limitele controalelor speciale ale UE asupra României, de la aderarea ţării în 2007. Bucureştiul face parte dintr-un grup din ce în ce mai mare de capitale europene - în frunte cu Varşovia şi Budapesta - care confruntă Comisia Europeană în privinţa statului de drept. [...] Măsurile luate reprezintă o recunoaştere tacită privind slăbiciunea căilor de atac ale Uniunii Europene împotriva oricărui stat membru care este în contradicţie cu Bruxelles-ul pe tema statului de drept şi a valorilor comune", notează Financial Times.

Pentru a sublinia situaţia privind corupţia din România, FT prezintă cazul lui Radu Mazăre: "Radu Mazăre este un om de spectacol, fost primar care a apărut pe coperta Playboy şi a stârnit revoltă prin faptul că a purtat o uniformă nazistă la un spectacol de modă. Acum, fostul primar al staţiunii Constanţa a fugit în Madagascar fiind confruntat cu acuzaţii de corupţie - şi a spus că se va întoarce doar atunci când va avea şansa unui proces echitabil. Cazul său face parte dintr-o luptă de intensitate tot mai mare în ceea ce priveşte corupţia şi guvernarea din România, în care au fost implicaţi mulţi politicieni de frunte şi Comisia Europeană".

Cotidianul Financial Times notează faptul că Uniunea Europeană "încă mai are pârghii în relaţia cu Bucureştiul - în special nerăbdarea de a face parte din zona Schengen, în mod ideal până în momentul în care va prelua preşedinţia rotativă a UE anul viitor".

"Protestele periodice anticorupţie din României sunt, de asemenea, o reamintire a faptului că un număr însemnat de oameni încă mai sunt atenţi la comportamentul politicienilor, cum ar fi domnul Mazăre", se mai arată în materialul FT.

Liviu Dragnea, liderul formaţiunii aflate la guvernare, PSD, este prezentat drept "arhitectul reformării sistemului de justiţie", deşi "a fost implicat în mai multe dosare penale, inclusiv o anchetă privind proiecte de infrastructură rutieră în valoare de 21 de milioane de euro, cu finanţare europeană".

Sursa: mediafax.ro

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?