Fetița care supraviețuise accidentului cumplit din Bistrița a murit la spital

 

Cosmina Petruț Pop, singura supraviețuitoare a teribilului accident petrecut joi la Viișoara, a murit în timpul nopții la clinica din Târgu Mureș, unde fusese transportată cu un elicopter SMURD. Starea acesteia era deosebit de gravă, medicii fiind rezervați în privința șanselor sale, scrie Bistrițeanul.ro.

Un cumplit accident de circulație a avut loc joi după-amiază, la trecerea la nivel cu cale ferată din cartierul Viișoara. Un autoturism în care se aflau 5 tineri, dintre care patru erau frați, iar celălalt verișor, a fost lovit de un tren Regio care mergea la Sărmășel. 

Autoturismul a ajuns sub locomotivă, salvatorii fiind nevoiți să taie mașina în bucăți pentru a elibera calea ferată. În urma impactului, trei dintre tineri au decedat pe loc. Este vorba despre șoferița de 19 ani, sora sa de 14 ani și verișorul lor de 19 ani. 

La spital a ajuns fratele șoferiței de 20 de ani, care, la scurt timp s-a stins și el. Singura care supraviețuise era Cosmina, o fetiță de 12 ani. Medicii ajunși la fața locului au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a o menține pe fată în viață.

Un elicopter SMURD a așteptat mai bine de o oră pentru ca fata să fie stabilizată și transportată la o clinică de specialitate din Târgu Mureș. Încă de când i-au văzut rănile grave, medicii au fost rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.

Ieri după-masă, fetița a ajuns la o clinică din Târgu Mureș, unde a intrat direct în operație. Aceasta a trecut cu bine peste operație și a fost stabilizată, însă, în cursul nopții starea sa s-a agravat, iar corpul său firav nu a mai putut lupta.

Mașină spulberată de tren în Bistrița: 4 morți și un rănit în stare gravă 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?