Femeie însărcinată, BĂTUTĂ crunt de două adolescente, la Iaşi. Ce nu a vrut să recunoască

O ieşeancă în vârstă de 31 de ani a ajuns în ultima gardă în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon“ cu multiple răni. După îngrijiri de specialitate, victima însărcinată în şase săptămâni le-a declarat salvatorilor săi că a fost bătută de două tinere, fără însă a da detalii despre motivul agresiunii.



„Pacienta a fost preluată de la locul solicitării de un echipaj SMURD. Tânăra era policontuzionată prin agresiune fizică, prezenta traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de cunoştinţă, epitaxis anterior oprit spontan, contuzie de membru inferior stâng şi la mâna dreaptă, contuzie abdominală. După evaluare, pacienta a fost dirijată către ginecologie“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, pentru Ziarul de Iaşi. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?