Simona Misea (S.M.), o tânără psiholoagă din București, a adus în atenția specialiștilor în fenomene paranormale, un caz petrecut în acea zonă misterioasă din Munții Buzăului numită „Tara Luanei”. S.M. s-a supus unei „regresii în vieți anterioare”, în cadrul unui curs universitar, folosind metodă DMP (Deep Memory Process), dezvoltată de Dr. Roger Woolger.
În una dintre viziuni, care – după câte spunea – i-a schimbat radical modul de a privi viața, ea s-a văzut în pielea unui bătrân. Astfel, tânăra i-a relatat în august 2014 lui Dan D. Farcaș, cercetător al fenomenelor OZN: „Totul a început prin a-mi privi pământul sub picioare. Era un pământ afânat și uscat de arșița soarelui. Aveam o haină maro pe mine, ca din cânepă. Un cordon era prins în șold. Barba era încâlcită, la fel că părul. Eram călugăr, dar demult nu mai stăteam la mânăstire. Casa mea era o chilie săpată în vârf de munte, unde se putea ajunge doar cu scara. Mă întrebăm cum să urc acolo. Mă văd în mica mea chilie unde îmi am și micul meu altar. Era un altar fără icoane, făcut doar din lumânări și obiecte de lână. Multă lână. Mă uităm la mâinile mele ușor îmbătrânite și știam că am o abilitate de care mulți se folosesc.”
„Nu era magie, ci altceva, dar nu știam ce. Știam că oamenii din sat erau supărați pe mine pentru că lucram cu «necuratul». În scena următoare din viziunea mea am fost prins de localnici și aruncat într-o groapă săpată de ei. Mă loviseră cu ceva, puternic, în spate și leșinasem, iar când m-am trezit, pământul din groapă îmi intra în gură. Era același pământ cald și afânat ce îl simțeam, la începutul viziunii, sub propriile picioare. Un fior de groază mi-a trecut prin tot corpul. Eram conștient de ceea ce urma să mi se întâmple. Conștientizam că acesta va fi sfârșitul, în timp ce sătenii aruncau cu pământ peste mine. Am avut un sentiment de trădare, și nu față de săteni, ci față de acele forțe «necurate» care nu mă puteau salva. Groază, multă groază... panică... neputință. În timp ce mă asfixiam, simțeam o căldură imensă ce îmi pătrundea în tot corpul. Moartea înseamnă groază și libertate. Fără cruce, am fost lăsat acolo pentru vecie”, a povestit femeia.
S.M. spune că tot acest episod a durat în jur de 45 de minute. Impresionată, și-a pus pe hârtie trăirile imediat ce a ajuns acasă, dar le-a dat uitării la scurt timp după aceea, considerând că au fost un joc al imaginației și al inconștientului.
În 2013, pe la jumătatea lunii mai, a pornit într-o scurtă călătorie prin Munții Buzăului. A ajuns la chilia lui Dionisie Torcatorul, un călugăr care trăise într-o peșteră la care se poate ajunge doar dacă urci pe o scară înaltă de vreo 4 metri. Așa cum spunea S.M.: „Inauntru am avut o revelație: am revăzut chilia din viziunea mea. Totul era aproape identic. În stânga era un panou care descria destul de succint viața acelui călugăr. Acea abilitate a mâinilor pe care eu nu am putut-o identifica în viziune era aceea de a toarce lâna. Oamenii din sat apelau la el pentru că era un bun torcător. Imediat mi-am amintit de lâna pe care o văzusem în viziune pe pereții chiliei. Un alt lucru semnificativ era acela că Dionisie făcea exorcizări, iar legătură s-a închegat și mai puternic. Mi-am dat seama că acesta ar putea fi motivul omorului.
În ziua aceea am înnoptat acolo, iar a doua zi au venit doi călugări din zonă pentru a face slujbă care se cuvenea sărbătorii respective. I-am oprit și i-am întrebat dacă știu unde este mormântul călugărului Dionisie. Mi-au răspuns că nu se știe nimic de moartea sau mormântul lui. Era și puțin probabil să se știe după 500 de ani. Mi-au confirmat însă că în zonă fusese o mânăstire și că este foarte probabil să se fi retras aici."
Ulterior, S.M. a revenit cu precizări: „În prima instanță (înainte de uciderea călugărului) am văzut o mică pajiște verde de unde pornea brusc și abrupt un fel de munte, nu prea înalt și destul de calcaros. După moartea călugărului (când spiritul său sălășluia încă prin zonă) am putut viziona în ansamblu zonă de sus. Era un peisaj înconjurat de munți, cu păduri, în mijlocul cărora se află o mânăstire... Coincide cu cel pe care l-am văzut în realitate. Pajiștea și micul munte încă există, doar că acum au mai crescut copaci în zonă. Este drept că în viziunea mea muntele calcaros era ceva mai înalt și mai abrupt decât cel pe care l-am văzut eu ulterior."
Religia crestina nu accepta oficial existenta reincarnarii, dar nici nu o neaga in mod explicit. Se pare ca scripturile canonice au fost epurate de orice aluzie la reincarnare, pe vremea imparatului Iustinian, care a convocat la Constantinopol, in anul 553, un conciliu, cerandu-i sa elimine din scripturi orice referire la reincarnare. Decizia a fost adoptata cu 42 de voturi contra 38, in conditiile in care o serie de patriarhi si arhiepiscopi n-au putut ajunge la timp, iar papa Vigiliu, care initial nu fusese de acord cu o astfel de decizie, a primit domiciliu fortat si va fi obligat mai tarziu de Iustinian sa semneze actul.
Ce a determinat totusi o atat de larga sustinere a credintei in reincarnare, inclusiv in lumea crestina? La fel ca in cazurile de extracorporalitate ori de experienta mortii iminente, si in acest caz a existat un mare numar de istorii pentru care nu s-a gasit o alta explicatie, screi Dan D. Farcaș în Revista Magazin.
