Federaţia Naţională Feroviară: 12.139 de angajaţi din CFR vor fi disponibilizaţi

 
Foto: urbaniulian.ro
Foto: urbaniulian.ro
12.139 de angajaţi din întreg sistemul feroviar vor fi disponibilizaţi, a anunţat Federaţia Naţională Feroviară. Dintre aceştia 5.949 provin din CFR Marfă şi filialele ei, 2.545 sunt angajaţi ai CFR Călători, 3.536 din CFR SA, iar 109 sunt angajaţi SAAF + SFT + AFER + CENAFER.

"Am primit de la Ministrul Transporturilor o informare privind restructurarea sistemului feroviar. Nu putem fi de acord cu o astfel de disponibilizare masivă de personal, mai ales că ea doreşte închiderea unor subunităţi CFR, ceea ce ar afecta, pe lângă salariaţii de la calea ferată, şi anumite comunităţi locale care nu ar mai avea acces la calea ferată. Se are în vedere şi reducerea unui număr mare de trenuri", a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare, Gheorghe Popa.

Membrii Federaţiei Naţionale Feroviare se opun disponibilizărilor şi ameninţă că vor folosi toate formele legale de protest pentru a menţine locurile de muncă.

"Informarea primită astăzi de la minister nu prevede nicio formă de protecţie socială pentru angajaţii care îşi vor pierde locul de muncă", a precizat Gheorghe Popa.

În februarie, CFR Călători figura pe locul doi în lista marilor datornici la stat, conform datelor ANAF

Suma restantă, peste 130 de milioane de euro din neplata taxelor, impozitelor, dar şi a contribuţiilor sociale.

Luna trecută, Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu spunea că ar trebui disponibilizaţi circa 6.000 de angajaţi din cadrul CFR Infrastructură. Asta înseamnă o reducere de personal de la 28.000 de salariaţi la 22.000. În caz contrar, spunea Berceanu, companiile cărora Căile Ferate Române le datorează sume importante de bani ar putea să decidă executarea silită, iar atunci situaţia ar fi dramatică pentru majoritatea salariaţilor de la CFR.

Tot în februarie, presa scria că Electrica vrea să pună sub sechestru pe mai multe clădiri din Gara de Nord, deoarece CFR are datorii la furnizorul de electricitate de aproximativ 250 de milioane de euro. De altfel, reprezentanţii Electrica au cerut deja CFR o listă cu mijloacele fixe care ar putea fi puse sub sechestru. Mai întâi însă vor avea loc negocieri cu compania de cale ferată. Dacă datoriile nu vor fi recuperate, Electrica va face cerere la judecătorie. Jurnaliştii mai scriau că nu este prima dată din Electrica somează CFR pentru plata datoriilor. 

Citeşte şi Sindicatele CFR nu au obţinut nimic după trei ore de discuţii cu Ministerul Transporturilor

Galerie video

Gh. Popa: Dacă după demersurile noastre nu vom găsi înţelegere, suntem dispuşi să luptăm pentru locurile de muncă prin toate formele de protest legale
Gh. Popa: Dacă după demersurile noastre nu vom găsi înţelegere, suntem dispuşi să luptăm pentru locurile de muncă prin toate formele de protest legale
Gh. Popa: Am primit de la Ministerul Transporturilor o notă de informare privind restructurarea sistemului feroviar
Gh. Popa: Am primit de la Ministerul Transporturilor o notă de informare privind restructurarea sistemului feroviar

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?