FCSB - Lazio 1-0. Reacţia lui Ştefan Radu după ce italienii au pierdut la Bucureşti

FCSB a învins, joi, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0, echipa italiană Lazio, în prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale Ligii Europa.



Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de atacantul francez Harlem Gnohere, în minutul 29, pe contraatac, după o pasă primită de la Constantin Budescu. În minutul 69, Budescu a ratat cea mai mare ocazie a vicecampioanei României, din repriza secundă, după ce a driblat portarul, dar şi-a prelungit mingea prea mult şi nu a reuşit să finalizeze.

Deşi presa din Italia îl anunţase titular pentru meciul de pe Naţional Arena, Ştefan Radu a rămas pe bancă pe toată durata partidei, din cauza unei răceli.

Ştefan Radu a vorbit, pentru Telekomsport, despre partida cu FCSB, dar şi despre zvonurile conform cărora ar fi cumpărat mai multe bilete pentru fanii dinamovişti.

"Nu e adevărat că am cumpărat bilete pentru fanii lui Dinamo. Clubul a primit 50 de bilete prin reciprocitate cu FCSB, pentru familiile jucătorilor. Cum niciun coleg nu a venit însoţit, pe toate 50 mi le-au dat mie şi le-am împărţit familiei şi prietenilor. Singurul dinamovist cu care m-am văzut a fost prietenul meu Chiacu, care a trecut 5 minute pe la hotel. Sunt dezamăgit de rezultat. Probabil voi juca în retur, dacă îmi trece răceala", a declarat Ştefan Radu pentru sursa amintită.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?