Fântânile Unirea – unul dintre cele mai complexe sisteme conectate digital, din lume

 
Fântânile Unirea – unul dintre cele mai complexe de sisteme conectate digital, din lume
Fântânile Unirea – unul dintre cele mai complexe de sisteme conectate digital, din lume

Construite la sfârșitul anilor ’80, fântânile care traversează zona centrală a Bucureștiului, din Piața Alba Iulia până în Piața Constituției, reprezintă unul dintre cele mai lungi si complexe astfel de sisteme din lume, întinzându-se pe o distanță de aproape 1,4 km și având o suprafață a apei de 16.200 m². Trei decenii mai târziu, Apa Nova și-a asumat refacerea acestora, iar cele 17 fântâni centrale cunoscute drept Fântânile Unirea vor deveni astfel un ansamblu de fântâni conectate digital, ce vor oferi privitorilor adevărate experiențe multimedia, începând cu 20 septembrie, 2018.



În urma unei investiții importante pentru reabilitarea lor, în luna septembrie fântânile urbane din Piața Unirii sunt gata să reintre în funcțiune, cu un design nou, dar și cu echipamente și tehnologie de ultimă generație. Procesul de retehnologizare înseamnă că, acum, fiecare element din fiecare fântână este integrat într-un sistem de monitorizare digital, care permite controlarea independentă a fiecărui jet în parte, dar și orchestrarea tuturor echipamentelor în coregrafii de excepție.

Arhitecții implicați în proiect au lucrat timp de patru luni pentru a reface mozaicul fântânilor, folosind ca sursă de inspirație elemente grafice ce țin de specificul românesc (hora ilustrată prin caractere chirilice, unite cu ajutorul unor elemente grafice care au ca referință ceramică de Cucuteni), dar și pentru a le da acestora un caracter dinamic, în acord cu tehnologiile de ultimă oră.

Fântânile urbane din Piața Unirii au fost reproiectate în așa fel încât să ofere publicului larg o experiență multimedia tridimensională. Cu noua tehnologie integrată în structura fântânilor (pompe, lumini și duze dinamice de ultimă generație), publicul larg va putea asista la show-uri în care jeturi de apă parabolice și verticale, iluminate se mișcă pe muzică.

 „Prin această investiție aducem în actualitate fântânile din Piața Unirii. Vorbim în acest moment despre una dintre cele mai spectaculoase fântâni din Europa, cu jeturi de apă, parabolice și verticale, care se rotesc în ritmul muzicii, angrenate într-un sistem controlat complet digital, ceea ce vor face din această zonă un punct turistic de maxim interes, pentru bucureșteni și nu numai. Mai mult decât atât, unul dintre cele mai spectaculoase elemente de care ne putem bucura sunt și cele patru „ecrane de apă” menite să creeze o platformă multimedia uriașă pentru proiecții video și laser. Sperăm că tot ce se va întâmpla în acest nou spațiu urban al Fântânilor Unirea, oferit publicului de Apa Nova și Primăria Capitalei, să aducă bucureștenilor tot mai multe ocazii de a fi împreună în spațiul public, și de a ne bucura de tot ce are el de oferit” declară Mihai Savin, director general adjunct, Apa Nova București.

În urma procesului de reabilitare, fântânile din Piața Unirii vor deveni un punct de atracție urbană, atât pentru bucureșteni, cât și pentru turiști, putând oferi în weekend spectacole de apă similare show-urilor fântânilor Montjuic, din Barcelona, ori Bellagio, din Las Vegas.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?