Faliment de răsunet! Încă un combinat istoric își închide porțile

 

Tribunalului Vâlcea a dispus începerea procedurii generale a falimentului combinatului petrochimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea, admiţând astfel cererea formulată de consorţiul de administratori judiciari Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL, potrivit unui comunicat transmis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).



"Societatea Oltchim SA informează acţionarii şi pe cei interesaţi despre soluţia instanţei publicată pe site-ul portal.just.ro, la termenul din 8 mai 2019, în dosarul de insolvenţă nr. 887/90/2013 aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, respectiv: Instanţa admite cererea formulată de consorţiul de administratori judiciari Rominsolv S.P.R.L. şi BDO Business Restructuring S.P.R.L. În temeiul art. 107 alin. (1) lit. C raportat la art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 dispune începerea procedurii generale a falimentului debitoarei Oltchim SA", arată comunicatul.

De asemenea, instanţa desemnează provizoriu, în calitate de lichidator judiciar, consorţiul de lichidatori judiciari Rominsolv S.P.R.L. şi BDO Business Restructuring S.P.R.L., care va avea o retribuţie lunară de 1.000 lei.

În plus, tribunalul dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

"Fixează termenul maxim de predare a gestiunii de către consorţiul de administratori judiciari, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii şi dispune predarea către consorţiul de lichidatori judiciari, în termen de 5 zile de la pronunţarea prezentei, a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă", se arată în comunicat.

Termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii este 20 iunie 2019.

A fost fixat şi termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 5 iulie 2019.

Termenul pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii a fost fixat la 11 iulie 2019. Iar termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la este 30 iulie 2019.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Statul român, prin Ministerul Economiei, este acţionar majoritar, cu 54,8% din acţiuni.

Scurt istoric al fostului combinat

Oltchim Râmnicu Vâlcea este una din cele mai mari companii de produse chimice din România și din Europa de Sud-Est având în 2015 un număr de 2.200 de angajați. Oltchim este ultima companie operațională în domeniul petrochimiei din România care produce, între altele, materiale de construcții din PVC[2]. În anul 2007, Oltchim exporta circa 78% din produse în 80 de țări din Europa, Orientul Mijlociu, Asia - Pacific.

Combinatul este amplasat într-o zonă limitrofă a orașului Râmnicu Vâlcea bogată în resurse: sare, petrol, cărbune, calcar și apă; de asemenea are legături prin conducte subterane de etilenă și propilenă cu Arpechim Pitești, parte a grupului Petrom - OMV.

Compania a fost înființată în anul 1966 și este deținută de către statul român iar din 18 februarie 1997 un pachet de acțiuni este listat la Bursa de Valori București, sub simbolul OLT.

Oltchim comercializează policlorură de vinil (PVC), sodă caustică, propenoxid, propilenglicol, polieteri polioli sau materiale de construcții în peste 80 de țări.

În mai 2007, Oltchim a devenit membru deplin în Consiliul European al Producătorilor de Vinili fiind prima societate producătoare de PVC din Europa de Est care primește această distincție.

În prezent (iunie 2009), acționariatul Oltchim este format din: Ministerul Economiei (cu 54,8% din acțiuni), PCC SE (12,15%) și alți acționari, cu 33,03%.

În decembrie 2009, Oltchim a preluat de la Petrom divizia de petrochimie (Petrochemicals Argeș), de pe platforma Arpechim Pitești, pentru suma de 15 milioane Euro.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Economia duduie ...
13 May 09:50
Din madagascar !!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?