
Galaxia în care ne aflăm este imensă, pe lângă aceasta există nenumărate alte galaxii în întregul univers. Aşadar, de ce nu am reuşit până în prezent să detectăm alte forme de viaţă inteligente. Cercetătorul din cadrul Southwest Research Institute susţine că deţine răspunsul la această întrebare.
În cadrul unei întruniri a Societăţii Americane de Astronomie a Diviziei de Ştiinţe Planetare, Alan Stern a propus un răspuns incredibil la întrebarea care i-a intrigat pe astronomi pentru o lungă perioadă de timp. Conform BGR, specialistul susţine că extratereştrii nu trăiesc la suprafaţă.
Deşi pare straniu pentru omenire, care a reuşit să colonizeze aproape toate zonele Pământului, el susţine că ar putea exista posibilitatea ca viaţa să se formeze, să evolueze şi să devină extrem de inteligentă fără să aibă contact cu suprafaţa planetei pe care trăieşte. Acest lucru ar putea avea loc cel mai probabil pe planetele cu oceane îngheţate, unde gheizerele termale din subteran ar putea furniza energia şi căldura necesară vieţii.
Dacă ar exista viaţă inteligentă în aceste lumi îngheţate, pentru omenire ar putea fi greu de descoperit. În cazul formelor de viaţă inteligente, acestora le-ar fi mult mai greu să contacteze omenirea, deoarece, după cum spune Stern, pentru ei să se aventureze la suprafaţa planetei lor ar fi la fel de dificil precum îi este omenirii să ajungă în spaţiu, un loc misterior, rece şi periculos.
Sursa: descopera.ro
- Ce a pățit Gigi Becali? Declarație șoc: „Vă spun asta pentru prima dată!”
- După atacul la BNR, senatorul Daniel Zamfir vrea să dinamiteze o altă instituție incomodă
- Pericol de explozie pe DN2. Un TIR s-a răsturnat, traficul e BLOCAT
- Ai văzut astfel de nori pe cer? Atenţie maximă! Iată ce pot prevesti
Citește și...
Subiecte pe aceeași temă
Citeşte totul despre: extratereştri, extratereştri există
Adaugă părerea ta
Comentarii existente