Exportam arme în toată lumea. Azi le vedem în poze. Aflaţi cât timp avem să redeschidem fabricile!

Exportam arme în toată lumea. Azi le vedem în poze. Aflaţi cât timp avem să redeschidem fabricile!
Exportam arme în toată lumea. Azi le vedem în poze. Aflaţi cât timp avem să redeschidem fabricile!

România a fost înainte de Revoluţie al şaselea exportator de tehnică militară din lume. Ţara noastră vindea atunci arme de sute de milioane de dolari. Astăzi, Ministerul Economiei, prin compania ROMARM, abia dacă la final de an reuşeşte să mai aducă la vistieria statului un milion şi jumătate de dolari. Adică o treime din preţul unui transportor Piranha 5, pe care îl cumpărăm de la americani. Iar cu exporturi de aproape 120 de milioane de dolari este nu puţin, ci invizibil pentru economia ţării. Şi pentru un stat care, în urmă cu 40 de ani, vindea cot la cot cu Statele Unite. Ce-am fost şi ce-am ajuns? Şi mai ales cine se face vinovat pentru distrugerea uneia dintre cele mai puternici industrii, aflaţi urmărind un prim episod dintr-o serie de reportaje marca Realitatea TV. 



Bucureşti, 2018. Periferia de est a Capitalei, cunoscută ca zona 23 august sau Malaxa. Însuşi numele te duce cu gândul la fosta întreprindere emblematică în vremurile apuse. Mii de oameni intrau atunci pe porţile uzinelor. De la cea mai mică şaibă până la tancuri pe care le încă le vedem la defilarea de sub Arcul de Triumf, toate se realizau în fabricile "23 August". Iar inginerii abia mai făceau faţă comenzilor de peste hotare. Astăzi, după gardul Uzinei Mecanice Bucureşti, nimic nu mai aminteşte de producţia de altădată. Găsim clădiri abandonate, pe deoparte, şi câteva afaceri private, de cealaltă parte. Cum este şi cazul uzinei Faur. Fabrica de tancuri, cunoscută drept Uzina Mecanică, este singura din Romarm care mai produce ceva în industria de apărare, în Bucureşti. Cum supravieţuieşte? Greu! Cu câteva reparaţii, din an în paşte, pentru "Bizon", o variantă de tanc modern, făurit cu artă şi precizie, dincolo de poarta fabricii, în urmă cu 30 de ani.

"Fabrica n-a primit nicio comandă, nici măcar de reparaţii substanţiale încât să poată să existe. În acest moment are o situaţie destul de dificilă din punct de vedere financiar. Datorii atât la bănci, datorii chiar şi pentru salariaţi. Deşi fabrica încearcă să-şi rezolve problmele fabricând si produse civile, este evident şi normal pentru orice om care îşi dă seama, cu tehnologia de la tancuri nu poţi să fabrici bunuri de larg consum", spune Costică Oprea, fost şef în industria specială. 

Speranţa vine de la americani. Cu care statul român a semnat, la început acestui an, un contract pentru realizarea, în România, a transportorului Piranha 5. Pentru 227 de blindate, ţara noastră va plăti aproape 900 de milioane de euro. Superafacere, spun oficialii români. Însă dacă aruncăm un ochi în curtea altor europeni, danezi, spre exemplu, viziunea s-ar putea schimba radical. Şi asta pentru că Danemarca vrea să cumpere chiar mai multe transportoare Piranha 5 la un preţ aproape înjumătăţit. Însă când vine vorba despre entuziasm, ce mai contează banii?!

"Eu cred că este un început bun pentru industria românească de apărare. Acum 9 luni, să mă scuze partenerii şi colegii americani, a început cu o schiţă pe un perete şi într-o zi îl botezasem proiectul Picasso. Fiindcă era o chestie care, să spunem aşa, numai a artă nu semăna, dar numai noi înţelegeam ce e acolo", spunea Mihai Tudose, fost premier al României, pe 12 ianuarie 2018.

"Nu ştiu care tablou din Picasso l-a luat, "Domnişoarele din Avignon", nu ştiu la care s-a referit. Eu aş zice că mai degrabă un transportor sau modul în care s-a abordat acest transportor e reliefat de altă pictură neaoşă, "Carul cu boi". Acest transportor se cumpără cu 900 de milioane, 227 de bucăţi. În acelaşi timp, un alt stat, tot membru NATO, tot european, Danemarca, cumpără 309 transportoare, aceleaşi, cu 600 de milioane", declară Costică Oprea.

După ce nu a mai înregistrat de mult timp profit, conducerea de la Uzina Mecanică Bucureşti speră să dea lovitura odată cu semnarea contractului cu General Dynamics. Asta, în condiţiile în care, aproape 200 de blindate ar urma să fie făcute în fabrica românească.

"Conform programului semnat, ar trebui să înceapă să se producă de la sfârşitul lunii iunie 2019. Până atunci urmând ca fabrica sa fie retehnologizată, să fie pregătită să asambleze aceste maşini de luptă", spune Mihai Rafiu, director Uzina Mecanica Bucureşti.

"Acolo a fost o linie în hala aia de prelucrat cartere şi de executat şenilă pentru P800. Toate maşinile alea s-au dat la fier vechi. Ăla era untul şi ciocolata copiilor noştri! Faţă de ce am avut noi în dotarea Armatei Române, eu zic că e un pas înaninte, dar nu un pas mare, o juma de pas aşa ca să înţelegem... Are multă electornică. Asta necesită oameni foarte bine pregătiţi. Dar dacă te duci cum e la noi sau cum era la noi, să te duci cu ciocanul şi cu dalta şi cu patentul, nu se poate face. Niciodată n-o să iasă treabă ca lumea. Personalul muncitor este foarte îmbătrânit. La noi, cea mai mică persoană are 50, 52 de ani. Am înţeles că o să vină nişte oameni care o să preia de la noi 20 sau 10, 15 oameni să se ducă, să-i şcolarizeze acolo, să-i pregătească. Bănuiesc că o să fie şi un examen. Că dacă trimiţi o sută de proşti acolo n-o să aduci o sută de ingineri. Pe vremea lui Ceauşescu s-au făcut în zece ani de zile 400 de tancuri. După revoluţie, fabrica a intrat într-un declin total. N-am mai avut absolut niciun fel de comenzi rare, s-a lucrat puţin la M1, îmbunătăţirea tancului românesc.Acum toată lumea se uită numai la traista lui, dar la traista altuia nu se uită nimeni", a declarat Barbu Stoica, specilist la Uzina Mecanică Bucureşti. 

"Dupa '91, '92, Uzina Mecanică Bucureşti nu a mai fabricat tancuri. Motorul se făcea de fapt la fabrica de motoare care era alături, la fabrica 23 august. Nu mai există nimic. Sunt lucruri la care nu se poate renunţa. O armată trebuie să le aibă pe teritoriul ţării. Am mai trăit poveştile astea în Al Doilea Război Mondial, când a început, cred şi în primul... când n-aveam armament, n-aveam...", mai precizează Costică Oprea, fost şef în industria specială.

În România modernă, ne vedem obligaţi să ne întoarcem în timp. Ce-i oferim noi ţării la aniversarea celor 100 de ani de la Marea Unire? Câteva file de istorie îngălbenite, care ne amintesc cât de mândri eram odată. Când, la începutul anilor '70, fabricile şi uzinele româneşti duduiau de armament şi tehnică militară. Tancuri, tunuri, puşti, muniţie, avioane, rachete, nave militare, toate ieşeau pe bandă rulantă din mâinile iscusite ale muncitorilor care ştiau că trei sferturi din marfa lor urma să ajungă în toate colţurile lumii, în special în Ţările Arabe şi Africa.

"Până în anul 1980, 88% din armamentul armatei române era de provenienţă sovietică. Nu se mai făcea în ţară, se importa totul de la ruşi. Acest lucru a durat până în 1984, când la defilarea armatei de 23 August, pentru prima dată au apărut maşinile cu blocuri de armament produs în ţară. Era vorba de şenilate, era vorba de tunuri, era vorba de primele unităţi de luptă. După ce s-a văzut ce a făcut Armata, ce a făcut industria proprie de apărare pentru dotarea Armatei, s-a văzut că procentajul s-a întors invers. De acum 88% din armament era producţie proprie şi numai restul venea din import", spune Mihai Bartoş, inginer-constructor.

"Industria de Apărare reprezenta un procentaj extraordinar de mare din industrie. Aproape 6 procente. Din toată datoria externa de 21 de miliarde de lei, 25% a fost acoperită din veniturile realizate de exportul de armament", mai precizează Bartoş. 

Din fosta fabrica 23 August, doar Uzina Mecanică Bucureşti este şi astăzi funcţională. Pe vremuri, aici s-a realizat celebrul tanc, TR 85. Iniţial într-o varianta sovietică, după care, românii, iscusiţi de fel, au făcut o variantă updatată. Aşa a apărut TR 85, "Bizonul", pe care îl cunoaştem cu toţii şi îl vedem la defilările de 1 Decembrie. Avem cam 50 de tancuri de acest tip în dotarea Forţelor Terestre. Şi acestea, chiar dacă sunt cele mai noi, au nevoie de reparaţii pentru că au o durata de viaţă depăşita. Au trecut deja 30 de ani de atunci. Aşa că de cele mai multe ori, la centrul de mentenanţă este coadă pentru ca tancurile şi transportoarele din dotarea Armatei României să poată fi funcţionale.

Tehnica pe care o are Armata României este, în mare parte, veche şi depăşită. Din păcate, însă, alta nici nu mai avem unde să facem pentru că din cele peste 30 de fabrici, câte erau înainte de '89 în România, astăzi, pe hârtie mai figurează 15. Toate în subordinea Companiei Romarm. Dintre acestea, trei sunt în conservare şi nu produc nimic. Fabrica de la Reşita, unde cândva se făceau tunurile şi cele două fabrici de pulberi şi explozivi, de la Făgăraş şi Victoria. Cu alte cuvinte, industria de apărare românească este în moarte clinică. Sau ne place să credem asta ca să nu spunem că a murit de mulţi ani. Respiraţia care o dă de gol vine tocmai de la Vest, adică tot de la partenerii strategici, americanii, care cumpără ce a mai rămas prin cotloanele fabricilor.

"Principalul cumpărător a fost guvernul american. Ce au luat? Toată gama de la bombe de aruncător, până la armament mare şi vestitele PG-uri de la uzina de la Mija. Din total export care a fost de 100 de milioane de dolari pentru export, cred că 80% sunt pe guvern american. În rest, ţări din Africa, Orientul apropiat. De la intern, procentul a fost destul de scăzut în ultimii ani, undeva sub 5% din total vânzări.", spune Gheorghe Stoica, director comercial ROMARM. 

De vină este Armata, spun specialiştii. Care nu le-a mai dat de lucru fabricilor româneşti, preferând să cumpere tehnică militară din Occident. Ba chiar au făcut un obicei din asta. Vinovaţi sunt şi oficialii Ministerului Economiei, susţin aceleaşi voci. Pentru că nu au adus la zi tehnologia din uzine.

"Tehnologia a rămas învechită. Nu s-au băgat bani în tehnolgie, nici în produse noi. Olanda renunţă la Gheparduri. Mai găsiţi pe undeva prin Chile. Asta-i tot. Dacă asta-i o concepţie bună… Pentru gheparzi au fost şi câţiva ingineri de la Romarm, care au făcut deplasare în Germania. Au făcut şcolarizare vreo 6 luni şi ar fi trebuit ca această mentenanţă de Ghepard să fie dată Uzinei Mecanice Bucureşti, spre exemplu. Nu. Armata Română a preferat să trimită gheparzii în Germania, pe trailere. Chiar a fost un incident cu Austria, unde doi gheparzi au fost arestaţi la un moment dat că n-au ce căuta blindate, transportoare plimbându-se prin Europa. Iar mai târziu, să nu apelezi la ROMARM şi la oamenii din ROMARM, care oricum sunt ingineri şi specialişti în tancuri, să faci o reparaţie sau o mentenanţă, şi să apelezi la doi pensionari militari germani, care să vină şi să te înveţe să speli şenila cu furtunul...", spune Costică Oprea, fost şef în industria specială.

"Ce este supărător este faptul că aducem de la import lucruri pe care le făceam de 80 de ani. Până şi gloanţele astea pentru pistoale, armele automate, totul se aduce din afară. Nu mai facem nimic. Facem vânzare altora şi noi facem scurt. Reorganizarea industriei de apărare presupune însă existenţa unui plan bine pus la punct pentru că trebuie să asiguri în acelaşi timp noua tehnologie a armamentului, care este folosit în NATO. Am făcut după ruşi toate alea. Acum totul trebuie schimbat. Vechea reorganizare a durat un deceniu. Cel puţin atât ne trebuie şi acum", susţine Mihai Bartoş, inginer constructor.

Dacă timp poate că am mai avea, cu spaţiul nu stăm prea bine. Suntem pierduţi de-a binelea. S-a distrus tot ce se putea distruge. După ce fabricile nu au mai avut producţie, terenurile au devenit ţinte pentru rechinii imobiliari. Este şi cazul uzinelor Electroaparataj şi Maşini Electrice Bucureşti, care aveau secţii dedicate industriei de apărare, unde se realizau diverse componente.

"O perioada a fost aşa o zona de clădiri fără activităţi. Cred că acum 10-12 ani, cam aşa erau, după care au fost demolate. S-a construit acest Megamall. Sigur, acest lucru l-au păţit şi alţii. L-a păţit Maşini Electrice Bucureşti, unde este Afi Palace. Tot un mall, tot frumos, pentru bunăstarea oamenilor. Dar în locul lor... aceste capacităţi n-au plecat în altă parte. Trebuia să plece în altă parte. Stânga, aşa cum se vede şi acum este o gradiniţă, în dreapta este o cantină. A fost cantina Electroaparatajului. Cred că s-a privatizat ca şi activitate înainte de a dărâma Electroaparatajul şi este un salon de nunţi. Cam asta e tot ce a mai rămas din Electroaparataj: grădiniţa şi salonul de nunţi!", spune Costică Oprea.

În Bucureşti, alte două puncte importante în industria de apărare s-au transformat în clădiri de birouri sau blocuri. Este vorba despre Pipera şi Băneasa, două platforme industriale de renume. În Pipera erau întreprinderea de echipamente de măsură - IEMI, fabrica de calculatoare FELIX, fabrica de autospeciale pentru transmisiuni, radiorelee şi staţii radio şi multe altele. Peste 10 fabrici în total. În Băneasa se realizau componente electronice. Mii de oameni lucrau la uzinele de pe aceste două platforme. Din cei peste 200.000 câţi aveau serviciu în industria de apărare acum mai bine de 40 de ani, astăzi dacă mai lucrează 5.000 de oameni. Atâţia avea cândva doar Automecanica Moreni, fabrica specializată în producţia de transportoare blindate.

În ce situaţie a ajuns Automecanica Moreni, una dintre cele mai productive fabrici din anii '80, dar şi cum încearcă celelalte uzine să supravieţuiască, aflaţi la Realitatea TV. Într-un nou episod din seria reportajelor despre industria de apărare. 

Reporter: Andreea Dăscălescu
Imagine: Marian Laciu, Mihai Angiu
Montaj: Sorin Niculae

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?