Explicaţia halucinantă a administratorului de la Sf. Maria: de ce angajaţii luau donaţiile copiilor

 

Administratorul de la centrul de plasament Sfânta Maria a dat o declaraţie amplă în faţa procurorilor, în care a arătat, pe un ton de normalitate, cum erau luate de către angajaţii centrului bunurile donate sau destinate copiilor aflaţi în plasament, deoarece aceştia nu aveau ce face cu ele.



Angajaţii centrului de plasament Sfânta Maria sustrăgeau sistematic din bunurile destinate copiilor, pe motiv că aceştia nu au ce face cu ele, le-a spus administratorul Mariana Dumitru procurorilor, potrivit unor surse judiciare.
 
În cadrul centrului, Dumitru s-ar fi ocupat şi de obţinerea donaţiilor. Ea le-ar fi cerut donatorilor să menţioneze în actele oficiale noţiunea de "pachet" şi să nu individualizeze bunurile acordate copiilor, tocmai pentru ca angajaţii să poată lua cu o mai mare uşurinţă din ele, au menţionat sursele citate.
 


Mariana Dumitru ar fi povestit anchetatorilor, "cu o lejeritate debordantă", cum angajaţii centrului îşi însuşeau din donaţii, iar atunci când existau donaţii directe, respectiv când veneau donatorii să ofere bunuri direct copiilor, ulterior angajaţii le cereau minorilor bunurile.
 
Potrivit declaraţiei Marianei Dumitru, angajaţii luau orice bunuri destinate copiilor. Ea le-a spus anchetatorilor, pe un ton de normalitate, că, deoarece donaţiile ar fi fost numeroase, tinerii de la centru nu aveau ce face cu atâtea produse.
 
Potrivit surselor citate, Dumitru şi-ar fi însuşit, la rândul ei, un monitor de calculator,  despre care a susţinut că ar fi fost inutil copiilor, cu atât mai mult cu cât ea ar fi avut la birou monitorul de acasă.
 
În dosarul centrului de plasament Sfânta Maria au fost reţinute, vineri, 14 persoane, printre care şi medicul Victoriţa Boţoagă, cea care le-ar fi administrat copiilor medicamente psihitarice.
 
Medicul Victoriţa Boţoagă, suspectată că le-ar fi administrat medicamente psihiatrice copiilor din Centrul de plasament Sfânta Maria, a fost reţinută, vineri, alături de alte 13 persoane, potrivit unor surse judiciare. Boţoagă a fost trimisă în judecată în 2012 sub acuzaţia de falsificare a numeroase reţete în dosarul decontării frauduloase din bugetul CNAS.

Anchetatorii au făcut, joi, 19 percheziţii, în urma cărora au ajuns la concluzia că angajaţii centrului de plasament Sfânta Maria îşi însuşeau în mod constant produse de curăţenie şi medicamente, bunuri alimentare, haine, electrocasnice, cosmetice, dar şi diverse sume de bani care proveneau din sponsorizări sau donaţii destinate fetelor din centru.

De asemenea, dacă beneficiarele centrului îi "deranjau" pe supraveghetori, acestea erau internate în sanatoriu câte o lună, potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.






Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?