Experimentul inedit care va căuta să cântărească toată apa de pe Pământ

 

Cercertătorii americani și germani și-au unit forțele într-o misiune comună prin care își propun să măsoare toată cantitatea de apă de pe Pământ. În acest sens vor trimite în spațiu mai mulți sateliți. Este vorba despre misiunea Grace, în cadrul căreia cercetătorii au trimis sateliți în spațiu, cu scopul de a lua locul unor nave spațiale de mare succes, care s-au stricat înainte de a-și duce la bun sfârșit misiunea.

„La fel ca predecesorii lor, noul duo va traversa globul și vor simți variații mici ale gravitației, care se produc în urma mișcărilor în masă. Acestea ar putea fi un semn al terenurilor care se umflă după ploile abundente sau a gheții care se scurge din cauza încălzirii globale", au declarat cercetătorii.

Cum vor cercetătorii să cântărească volumul total al apei de pe glob

Sateliții au fost deja plasați în spațiu cu ajutorul unei rachete SpaceX, însă vor avea nevoie de câteva săptămâni până vor începe să culeagă informații. Însă, după analizarea atentă a orbitei, aceștia vor transmite datele obținute cercetătorilor.

„Interesant la conceptul sateliților Grace este că sesizează schimbările mari care au loc în ciclul hidrologic. Acestea ar putea fi, de exemplu, mișcări majore ale apelor oceanice către țărm, produse în timpul precipitațiilor, a declarat Frank Webb de la NASA. „A existat o perioadă în 2011, când creșterea nivelului mării a încetinit și s-a îndreptat foarte mult spre cealaltă direcție".

5 lucruri pe care nu le știam înainte de apariția GRACE

  • Topirea plăcilor glaciare contribuie semnificativ la oscilațiile de rotație ale Pământului;
  • Anii de precipitații puternice pot duce la creșterea nivelului apei. Acest lucru va încetini sau opri creșterea globală a nivelului mării pentru o perioadă scurtă de timp;
  • O treime din straturile de apă subterană se usucă mai repede decât pot fi reumplute;
  • Condițiile climatice, cum ar fi seceta, pot reprezenta o amenințare mai mare pentru pădurile tropicale din Amazon decât defrișările;
  • Australienii se rotesc în sus și în jos cu doi-trei milimetri în fiecare an datorită schimbărilor în centrul de masă al Pământului cauzate de mișcarea apei.

Sursa



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?