Există vreo legătură între incendiul de la Notre-Dame și masoni? Unii internauți cred că da

 

Incendiul de la catedrala Notre Dame din Paris, de luni seara, a făcut înconjurul lumii. La Paris, s-au luptat ore întregi cu flăcările. În România, însă, mulți și-au exprimat pe internet păreri... monumentale, potrivit impact.ro.



Una dintre clădirile-simbol ale Parisului, catedrala Notre-Dame, a ars aproape în întregime. Pompierii s-au luptat ore întregi cu flăcările și au reușit să evite ca întreaga catedrală să fie pusă la pâmânt. Monumentul are o vechime de 850 de ani.

Turla înaltă de 93 de metri s-a prăbușit, dar se pare că importante obiecte de o însemnătate istorică din interior au fost salvate. Din flăcări s-a reușit recuperarea Coroanei de spini cu care a fost crucificat Iisus, dar și Tunica Sfântului Ludovic.

Au scăpat de incendiu și statuile de bronz, demontate zilele trecute. Ele fuseseră înlăturate tocmai cu prilejul renovărilor începute recent.

Cauza incendiului nu e cunoscută, deocamdată, posibil să aibă legătură cu lucrările de întreținere. Dar românii și-au dat cu părerea pe internet și au venit cu propriile explicații pentru ceea ce s-a întâmplat.

Incendiul de la Notre Dame: teoriile conspirației au umplut internetul

Mulți dintre românii care își dau cu părerea pe Internet cred că a fost mână divină, pentru că, susțin ei, e prea mare coincidența ca monumentul să ardă chiar în Săptămâna Mare, care a început deja la catolici.

N-au lipsit din comentariile de pe net referirile la Siria, la ruși, la Colectiv și, bineînțeles, la masoni.

Părerologi de ocazie nu s-au găsit doar în România, ci chiar și la cel mai înalt nivel, peste ocean. Președintele Americii, Donald Trump, le dădea sfaturi pe Twitter pompierilor francezi, în care îi sfătuia că ar fi bine să arunce apă din elicopter pentru a stinge focul.

Argumentul liderului de la Casa Albă a fost demontat de specialiștii care i-au atras atenția că o astfel de intervenție ar putea pune la pământ întreaga catedrală.

De ce e importantă catedrala Notre Dame pentru istoria lumii

Construcția catedralei a început în 1163. Atunci, pietrele erau rostogolite și cărate cu ajutorul animalelor. Totul s-a făcut cu mâinile goale, fără utilaje sau macarale. Construcția a fost terminată abia în 1345, aproape 200 de ani mai târziu.

Notre Dame a fost un loc de pelerinaj și rugăciune. Este asemănătoare, ca încărcătură emoțională și simbolică pentru lumea catolică și nu numai, cu cea de la Vatican.

Notre Dame este mai mult decât o catedrală, în care oamenii vin să se închine, să se roage sau să participe la slujbe. Este o mare filă din istoria omenirii.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Cristian
20 Apr 01:14
Înainte de incendiu cu vreo două zile toate posturile de televiziune sau publicațiile de știri evidențiau (parcă pentru a capta atenția interesaților) că specialiști în restaurări de monumente istorice lucrează de zor, cu sârg și profesionalism, la renovarea celebrei catedrale apoi... na, belea! A luat foc! E normal că e cusută cu ață albă. Autorul nu va fi descoperit niciodată, vina va aparține firmei implicate dar misterul are cel puțin două fețe: ocultismul sau divinitatea iar de partea cealaltă criminalitatea. În cazul celei de-a doua ipoteze pot intra în discuție factori financiari.
Eu, personal, tind să cred că evenimentul ne prezintă de fapt decăderea spirituală a Europei și îndepărtarea de Dumnezeu. Un lăcaș dedicat rugăciunii ce a fost transformat în timp doar într-un muzeu, un loc din care se făceau multi bani, doar ,,o piesa arhitecturală" pentru unii... Europa a renunțat la Dumnezeu și nu de azi... Franța este stat laic, prin Constituție, Ludovic Sfântul, cel care și-a dorit ca Franța să devină sora lui Dumnezeu a fost uitat iar cu adevărat grav este că însuși bunul Dumnezeu a fost scos din țară.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?