Primii pompieri sosiţi la incendiul de la Millenium Business Center au fost ţinuţi la uşă de portarul clădirii

 
Foto: rtv
Foto: rtv
Dezvăluiri surprinzătoare. Incendiul care a distrus, acum o lună, clădirea Millenium Business Center, a fost stins cu întârziere şi din cauza unui portar. Acesta i-a ţinut la uşă pe pompieri, până a dat trei-patru telefoane ca să obţină acordul administratorului clădirii care ardea.


Realitatea TV a intrat recent în posesia unor imagini incredibile care arată cum s-a propagat incendiul de la clădirea Millenium Business Center, imagini în care apar pompieri care stau şi admiră incendiul în loc să îl stingă. VEZI IMAGINI ÎN EXCLUSIVITATE!

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 deja a demarat cercetări în cazul incendiului de la clădirea Millenium, sub aspectul săvărşirii infracţiunii de distrugere.

Conform reprezentantului ISU Bucureşti, în luna aprilie, inspectoratul a cerut administratorului clădirii Millenium Business Center aprobarea pentru "efectuarea unui exerciţiu tactico-aplicativ în scopul efectuării unei recunoaşteri în obiectiv şi pentru a se antrena pentru rezolvarea unei situaţii de urgenţă", însă cererea a fost respinsă.

"Pompierii ar fi stins mai repede incendiul de la Millenium Business Center dacă administratorul clădirii ar fi permis, în aprilie, simularea unei situaţii de urgenţă, care i-ar fi ajutat pe pompieri să găsescă mai repede hidranţii", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU, Anca Onofrei.

Pe 26 iunie un incendiu a cuprins Millenium Bussines Center, blocul turn de 72 de metri de lângă Biserica Armenească. Clădirea a ars, biserica Armenească, din fericire, a scăpat neatinsă, mai puţin casa parohială.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?