Ex-președinte al Georgiei, actual lider al Opoziției în Ucraina. Saakașvili refuză să se predea

Mihail Saakaşvili
FOTO EXPLICATIE: Mihail Saakaşvili

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, devenit liderul opoziţiei în Ucraina, a afirmat miercuri că nu se va preda în faţa autorităţilor ucrainene după ce procurorii i-au dat un ultimatum, informează site-ul agenţiei Associated Press, citat de Mediafax.



Autorităţile au încercat să îl aresteze marţi pe Saakaşvili, la Kiev, însă acesta a evadat din furgoneta poliţiei cu ajutorul susţinătorilor care nu au lăsat vehiculul să plece.

Eliberat, Saakaşvili şi suporterii săi au plecat spre Parlament, de unde au cerut demisia preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko şi au campat peste noapte. Procurorii i-au oferit, fostului preşedinte georgian, 24 de ore la dispoziţie să se predea.

Ofiţerii de poliţie şi procurorii au intrat miercuri dimineaţă în locul unde susţinătorii lui Saakaşvili şi-au amplasat corturile, însă au fost opritiţi, din nou, de protestatari.

Aproximativ 100 de prostestatari s-au strâns în faţa Radei Supreme (Parlamentul Ucrainei), miercuri dimineaţă, de unde Saakaşvili a declarat că nu se va preda autorităţilor.

Scandalul provocat de reţinerea lui Saakaşvili, numit un "cruciat al anti-corupţiei", a declanşat îngrijorarea politicienilor de la Kiev că Ucraina s-ar putea confrunta cu cea mai mare criză politică de la protestele din 2014.

Procurorul general Yuri Luţenko a susţinut că Biroul său deţine dovezi că Saakaşvili ar fi primit 500.000 de dolari de la un afacerist ucrainean, care are legături cu Rusia, pentru a finanţa protestele.

Saakaşvili a fost, de asemenea, guvernator al regiunii Odesa, însă şi-a dat demisia în 2016 şi l-a acuzat pe Poroşenko de corupţie.

Alte subiecte pe Realitatea.net

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?