Europarlamentare 2019. Dezastrul Brexit va fi decontat joi la urne

 
Theresa May
Theresa May

Europarlamentare 2019. Regatul Unit organizează joi alegeri pentru Parlamentul European, un scrutin care ar urma să ilustreze frustrarea în creştere de ambele părţi ale divizării provocate de Brexit, la aproape trei ani după ce ţara s-a pronunţat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, comentează miercuri Reuters, citată de Agerpres.

Europarlamentare 2019. Alegerile, la care britanicii nu s-ar fi aşteptat să participe, sunt rezultatul impasului la care s-a ajuns la Londra după ce acordul negociat de premierul Theresa May cu Bruxellesul a fost respins deja de trei ori în parlamentul britanic.

Regatul Unit urma să părăsească UE cu aproape două luni în urmă, dar după ce Brexitul a fost deja amânat de două ori, încă este neclar cum, când sau dacă ''divorţul'' va mai avea loc. Data limită a fost stabilită pentru 31 octombrie.

Opiniile în rândul britanicilor, care au votat în proporţie de 52% pentru a ieşi din Uniunea Europeană, sunt polarizate, sondajele de opinie indicând că partidele pro-Brexit şi pro-EU ar urma să obţină voturi în dauna Partidului Conservator, aflat la putere, şi a opoziţiei laburiste.

Europarlamentare 2019. Asaltul populist și naționalist începe joi în Olanda și Marea Britanie

Potrivit datelor oferite de YouGov, doar unul din cinci britanici care au votat pentru conservatori la ultimele alegeri parlamentare, din 2017, intenţionează să voteze joi cu Partidul Conservator, în timp ce 62% dintre ei ar urma să voteze pentru Partidul Brexit, fondat de euroscepticul Nigel Farage.

În schimb, Partidul Laburist va pierde voturi în favoarea formaţiunilor care susţin rămânerea ţării în Uniunea Europeană.

Rezultatul votului va spori şi mai mult presiunile asupra guvernului condus de Theresa May, după ce conservatorii au înregistrat un eşec la alegerile locale desfăşurate la începutul acestei luni, adaugă Reuters.

Peste 40 de milioane de alegători britanici, care îşi vor desemna pe cei 73 de reprezentanţi în Parlamentul European, vor vota între orele locale 07:00 şi 22:00 (06:00 şi 2100 GMT), primele rezultate urmând să fie anunţate pe 26 mai la ora 21:00 GMT.

Guvernul May a anunţat că, în cazul în care ţara părăseşte UE până la finalul lunii iunie, noii eurodeputaţi britanici nu îşi vor prelua mandatele.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?