EURO 2020. Ce spune Adrian Mutu despre șansele tricolorilor

Directorul sportiv al Federaţiei Române de Fotbal, Adrian Mutu, a declarat, miercuri, că bătălia finală din Grupa a 4-a a Ligii C din Liga Naţiunilor se va da între reprezentativa României şi cea a Serbiei.



"Este o grupă echilibrată, dar eu totuşi cred că noi şi sârbii avem ceva în plus faţă de Muntenegru şi Lituania. Când am întâlnit ultima oară Muntenegru s-a întâmplat într-un moment în care am jucat cel mai prost fotbal din istoria naţionalei noastre şi abia ne-au bătut cu 1-0. Acest lucru s-a întâmplat, dar nu se va mai întâmpla de acum încolo. Cred că suntem net peste Muntenegru în acest moment şi vom demonstra lucrul acesta. În această grupă bătălia finală se va da între noi şi Serbia", a spus Mutu pentru postul Pro TV.

"Serbia este o echipă calificată la Mondiale, dar cu noroc după părerea mea. Asta nu înseamnă că nu este o echipă bună. Însă eu cred că Serbia nu mai este cea care ne-a bătut cu 5-0 acum câţiva ani. Sunt şi ei într-un schimb de generaţii şi cred că o să fie un duel frumos şi foarte aprig cu noi. Eu sunt foarte optimist, o să vedeţi. Avem trei adversari, trebuie să facem cât mai multe puncte. Dacă nu batem Serbia nu înseamnă că nu vom câştiga grupa. Putem să jucăm inteligent şi să gândim că fiecare meci are miza lui. De aceea cred că a venit timpul să câştigăm o grupă şi ăsta este obiectivul nostru. Forţa noastră în momentul de faţă este echipa. Atitudinea s-a schimbat, băieţii joacă altfel de când a venit Cosmin Contra. Trebuie să continuăm pe acest drum şi să demonstrăm că această schimbare este de durată", a adăugat Adrian Mutu.

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?