Era cel mai bogat om din America de Sud, dar acum e aproape "homeless"

Eike Batista
Eike Batista
Eike Batista Eike Batista şi ex-soţia sa

Eike Batista, fostul miliardar sud-american care şi-a pierdut toată averea şi a făcut şi închisoare pentru mai multe infracţiuni de corupţie, are noi probleme: este dat în judecată de fosta soţie, potrivit Bloomberg.



Eike Batista, dat în judecată de fosta soţie. Luma de Oliveira, fostul model şi actriţă din Brazilia, îl acuză pe Batista că nu şi-a declarat toată averea la momentul partajului, după 13 ani de închisoare şi ar fi uitat să treacă în declaraţie o mină de aur.

Eike Batista şi-a făcut averea din exploatarea de gaze şi petrol, ajungând la începutul lui 2012 să deţină bunuri în valoare de peste 30 de miliarde de dolari. Un an şi jumătate mai târziu, el mai avea în conturi doar 200 de milioane de dolari.

În 2011, Eike Batista ajungea în catalogul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume pe locul 8, fiind de asemenea cel mai bogat om din America de Sud. Compania sa EBX Group avea peste 20.000 de angajaţi şi era considerabilă una dintre cele mai profitabile din regiune.

Problemele lui Batista au început la jumătatea anului 2012, atunci când preţul petrolului a început să scadă. De la 750.000 de barili pe zi, cât extrăgea zilnic compania sa, EBX Group a ajuns la doar 15.000 de barili pe zi, scrie Business Magazin.

Decăderea lui Eike Batista a fost una spectaculoasă: de la un vârf de 30 miliarde dolari, Batista a primit rara distincţie de "miliardar negativ" când averea sa a ajuns la o datorie de 1 miliard de dolari.

Eike Batista apelează în prezent la metode disperate de supravieţuire: şi-a lansat un canal de You Tube şi oferă servicii de mentoring. Una dintre cele mai recente lecţii de afaceri ale fostului miliardar se referă la criptomonede, potrivit Veja.com.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?