Legile Puterii

Legile Puterii

De luni până joi, de la ora 20.00. Cred că, dincolo de Constituţie, de legile organice, sunt şi altfel de legi pe care cei care ajung să ne conducă trebuie să le respecte. Sunt Legi ale PUTERII adică sunt reguli pe care aceşti oameni, plătiți de noi să ne reprezinte, sunt obligaţi să le respecte. Sunt legi ale moralei, sunt legi ale bunului simţ şi sunt sunt legi ale responsabilităţii celor care sunt aleşi să ne conducă. Dar eu nu vreau să vorbesc doar despre politică şi de calculele pe care ei şi le fac ca să rămână veşnic la putere, ci despre întregul pachet de norme pe care ei trebuie să le respecte în statul român pentru ca acestă ţară să devină ceea ce merită. Aşa că, aici, cu mine la Legile Puterii, vom dezbate seară de seară problemele reale ale României şi îi vom întreba pe politicienii din platoul meu care sunt pentru ei adevăratele Legi ale Puterii. 



Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?