Elisabeta Lipă: Nu-mi permit să interzic intonarea imnului în România. Am cerut să se respecte legea

 

Ministrul Sportului, Elisabeta Lipă, a făcut câteva lămuriri, după scandalul în care este acuzată că a interzis intonarea imnului național la competițiile sportive din România. Într-o intervenţie telefonică, Lipă a făcut câteva precizări şi spune că nu a folosit cuvântul interzis în acea circulară.

"Am trimis acea circulară în care am cerut să se respecte legea. Este o adresă în care am rugat federaţiile române să respecte legea imnului, în competiţiile internaţionale. Nu se pomeneşte nimic despre competiţiile naţionale.

Eu nu îmi permit să interzic nimic. Îmi dau lacrimile. Eu plâng când aud imnul. Eu nu pot în ţara asta pe care o iubesc ca pe familia ea să interzic să se intoneze imnul.


În prima adresă nu am reprodus decât legea ad literam. Eu îmi doresc ca imnul să se intoneze în condiţii normale, decente. Eu îmi doresc ca lumea să lăcrimeze când aude imnul. Vom dezbate modicarea acestei legi ca să ştim când se intonează imnul.


Într-un meci de campionat interne se intonează imnul. Trebuie stabilit când să se intoneze. Amenzile se aplică când nu se respectă legea. Ministerul Tineretului şi Sportului nu dă amenzi.", a spus Lipă la Realitatea TV. 

Preşedintele COSR despre intonarea imnului la competiţiile interne: "Interpretarea legii e cam dură"

Ilie Năstase, despre decizia MTS privind intonarea imnului: "Doamna Lipă a făcut o greşeală"

Ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, se află în centrul unui scandal uriaș

Scandalul a pornit după un incident din Liga Națională de Baschet Feminin. Pe 7 ianuarie 2016, la Sfântu Gheorghe, s-a disputat partida dintre Universitatea Cluj și echipa locală, din etapa cu numărul 17 a campionatului.

Reacția Elisabetei Lipă: Imnul național se intonează doar la competițiile internaționale

În urma incidentului, Elisabeta Lipă a trimis o circulară către federațiile de sport în care se precizează că imnul național nu se intonează decât în competițiile internaționale și că ar fi bine ca acesta să nu se mai audă pentru evitarea incidentelor.

Ministrul Tineretului și Sportului este acuzat că nu a apărat atitudinea atrenorului Universității Cluj și, mai mult, nu face nicio precizare cu privire la imnul Ținutului Secuiesc.

De asemenea, Elisabeta Lipă este acuzată că, la sfârșitul documentelui, amenință cu amenda pe oricine intonează imnul național.

Stupiditatea și ridicolul acestei circulare a fost remarcat și de către Emil Hossu-Longin, comentator sportiv la TVR.

„În urma scandalului cu imnul "ținutului secuiesc" de la Sf. Gheorghe ce face Ministrul Tineretului şi Sportului? Avertizează Federațiile că n-au voie să pună imnul național la competițiile interne!!!! Vă dați seama? Dacă se aude imnul României la un meci de baschet din Liga Națională gazdele sunt pasibile de amendă!", a comentat Emil Hossu-Longin după ce a dat publicității documentul MTS.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?