Elena Băsescu, însărcinată. Mesajul transmis de fostul președinte al României

Traian Băsescu urmează să devină din nou bunic. Fiica sa, Elena Băsescu, a anunțat că este însărcinată cu cel de-al treilea copil, iar fostul președinte a reacționat imediat pe Facebook.



„Mare bucurie! Anul acesta, se va naşte cel de-al treilea copil al fiicei mele Elena. Mă bucur enorm că voi fi pentru a patra oară bunic. Aştept următorii nepoţei!”, a scris Train Băsescu, pe Facebook.

Anunțul Elenei Băsescu a venit vine după ce, în ultimele zile, s-a vehiculat în presă că este însărcinată.

„În doar trei luni, mi se va îndeplini astfel dorinţa de a avea cel puţin trei copii. Eu şi Cătălin suntem foarte bucuroşi şi, fără să aveţi parte de imagini de la nuntă, deoarece am trăit o experienţă de genul acesta şi-mi ajunge, vom fi doi părinţi foarte buni pentru copilul nostru”, a scris, pe Facebook, Elena Băsescu.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?