Egiptenii vor să cloneze Autoritatea Electorală Permanentă din România

 
Egiptenii vor să cloneze Autoritatea Electorală Permanentă din România
Egiptenii vor să cloneze Autoritatea Electorală Permanentă din România

România va semna cu Egiptul un parteneriat privind acordarea de consultanţă în scopul înfiinţării unei instituţii similare Autorităţii Electorale Permanente de la Bucureşti. Ţara din nordul Africii a ales Bucureştiul pentru a-şi îmbunătăţi sistemul electoral după ce activitatea AEP a fost recompensată în ultimii ani de către Centrul Internaţional de Studii Parlamentare pentru îmbunătăţirea managementului electoral.

Preşedintele AEP se află zilele acestea în Egipt la o conferinţă organizată de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Ana Maria Pătru şi ambasadorul României la Cairo, Cornel Alecse, s-au întâlnit cu ministrul Justiției și Reconcilierii Naționale, Ibrahim El-Henedy, consilierul premierului Mohamed Refeat Komsan și purtătorul de cuvânt al Înaltului Comitet Electoral al Egiptului, Medhat Ali-Idriss. Un calendar al implementării unei unei autorităţi electorale în Egipt va fi stabilit în perioada imediat următoare.

Evenimentul UNDP de la Cairo are ca temă integrarea elagalității de gen în administrația electorală, domeniu unde România este socotită un model internaţional. Pătru a susţinut o conferinţă  pe tema studiilor AEP referitoare la interesele, nevoile și dificultățile întâmpinate în exercitarea drepturilor electorale de către femei.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?