Șeful USR cere demisia Olguței Vasilescu: "V-ați confirmat incompetența"

Barna, USR
Barna, USR

Dan Barna, președintele Uniunii Salvați România (USR) este de părere că ministrul Muncii Lia Olguța Vasilescu trebuie să "compenseze" scăderile de salarii cu demisia din funcție.



Lia Olguța Vasilescu este autoarea de facto a legii salarizării, iar în februarie s-a văzut care este factura reală a măsurilor adoptate anul trecut fără calcule și analize fundamentate.

Este imposibil ca toate problemele salarizării să fie rezolvate atât timp cât ministerul Muncii nu are o analiză a posturilor și a salariilor bugetarilor, spune Barna.

În aceste condiții, Olguța Vasilescu "continuă să facă declarații și promisiuni bazate pe supoziții și presupuneri".

"Ministrul Muncii Lia Olguța Vasilescu trebuie să compenseze scăderile de salarii cu demisia din funcție!

Luna februarie a adus factura pentru Legea salarizării, o lege a cărei autoare de facto este Lia Olguța Vasilescu. Legea a fost însă adoptată fără calcule și analize fundamentate, deoarece Ministerul Muncii nu știe nici câți angajați sunt în sectorul bugetar și nici ce salarii au. În aceste condițiile, inechitățile pe care le semnalează în aceste zile sindicatele și patronatele nu sunt deloc suprinzătoare.

Este însă surprinzătoare lipsa de bun simț a doamnei Lia Olguța Vasilescu care astăzi a anunțat cu nonșalanță că abia din 2022 sistemul va fi echilibrat, deși Legea salarizării a intrat în vigoare de șapte luni deja, iar promisiunea ministrului Muncii a fost că această lege va rezolva toate problemele din sistem și va aduce creșteri salariale pentru toți bugetarii.

Este imposibil însă ca aceste probleme să fie rezolvate atât timp cât ministerul Muncii nu are o analiză a posturilor și a salariilor bugetarilor. Doamna Lia Olguța Vasilescu continuă să facă declarații și promisiuni bazate pe supoziții și presupuneri. Toate aceste declarații nu fac decât să confirme incompetența sa în gestionarea unui minister important.
Doamnă Olguța, e momentul să vă dați demisia!", a scris pe pagina sa de Facebook Dan Barna.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?