Ediţia din 2010 a Raliului Dakar se va desfăşura în Chile şi Argentina pentru a doua oară consecutiv

 
Foto: puresport.wordpress.com
Foto: puresport.wordpress.com
Chile şi Argentina vor organiza şi ediţia din anul 2010 a Raliului Dakar, după ce ediţia precedentă a fost considerată un real succes, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al guvernului chilian, Francisco Vidal, informează AFP.


"Dakar 2010 va avea loc tot în Chile şi Argentina. Consider că s-a făcut o alegere foarte bună. Decizia va fi oficializată în cadrul a două conferinţe de presă ale organizatorilor, care vor fi susţinute luni la Buenos Aires şi marţi la Santiago de Chile", a spus Vidal.

După ce timp de 29 de ani, Raliul Dakar s-a desfăşurat în Africa, în anul 2009 s-a mutat în America de Sud, unde Chile şi Argentina l-au găzduit între 3 şi 17 ianuarie. Cu un an înainte, în 2008, Dakar-ul a fost anulat din cauza unor ameninţări la adresa participanţilor făcute de unele grupări teroriste din Mauritania.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?