SAVIANA RUSU


“Sunt în primul rând reporter de televiziune așa că și în postura asta de prezentator simt echipa din spatele meu și publicul din fața mea. Mă înclin în fața lor pentru că fără ei nu am sens. Fără încrâncenare și fără patimă. Țin la acuratețea informației și la bunul simț. Tata mi-a băgat în cap de mic copil că las să treacă o zi în viața mea fără să trag linie: ce am făcut bun și ce am făcut rău azi! Încerc să fiu pe ecran așa cum sunt eu în viața de zi cu zi.”

De când este alături de echipa Realitatea TV, de mai bine de 7 ani, Saviana a transmis materiale din țară de la fapte marcante, a câștigat experiență și a trăit intens alături de oamenii direct implicați în evenimente. Dar felul în care ne relatează este de poveste...

“Din 2004 sunt corespondent al Realității și anii de început, de jurnalism de teren, au fost cei mai frumoși din viața mea de ziarist. Am cunoscut oameni și locuri din țara asta cum nu visam, în vremuri bune sau în situații de cumpănă.

Am plâns. Am zis și „Tatăl Nostru”. La indundațiile de la Putna. Un pod dădea să se rupă. Toată lumea a fost retrasă la un capăt al podului. Pe mine, momentul mă prinsese la capătul celălalt. Aveam cizme nr.40, deși eu port 37. Erau împrumutate de la jandarmi. Ploua torențial. Pe sub pod, puhoaiele de apă dădeau să smulgă pilonii de susținere. Din când în când se mai revărsau și pe pod. Se auzea câte un scrâșnet, semn că pilonii nu mai rezistau. Jandarmii au evacuat o parte a Putnei. Urma să fie inundată, dacă podul se rupea. Erau estimările lor. Un jandarm striga:„Cei care nu au trecut pe partea cealaltă vor rămâne aici cu noi!” I-am strigat și eu nervoasă: „Nu am cum să rămân aici. Fly-ul meu e dincolo, am live, trebuie să ajung acolo, colegii mei au rămas acolo!”. Mai erau vreo doi-trei oameni rătăciți, în afară de mine și Adi - operatorul meu. „Rămâneţi aici!”-striga jandarmul. „Nuuu!” am urlat eu. După un schimb de replici de genul ăsta, jandarmul spune: „Dacă plecați, plecați pe propria răspundere.!” Un altul striga: „Ziceți <Tatăl Nostru> și fugiți cât puteți de repede!” Și am rupt-o la fugă. Ziceam:„Tatăl Nostru care ești în ceruri, Sfințească-se Numele Tău, Fie Împărăția Ta, Facă-se Voia Ta...” Pentru prima oară...după mult timp. Cizmele clămpăneau....Am întors capul în spate. Colegul meu fugea. Aveam lacrimi în ochi. Mai auzeam... scrâșnetul podului. Mai aruncam câte o privire la apa care sărea peste balustrade și ne atingea. Vedeam de cealaltă parte a podului mulțimea de oameni. Se uitau la noi ca la un spectacol. Mă gândeam doar la momentul în care voi simți podul rupându-se sub mine. Am auzit niște aplauze. Amin! Am ajuns. Eram teferi. Mi-am făcut semnul crucii.

Mi-am luat o muștruluială bună de la șefa mea de-atunci. Se întâmpla în direct, la Reporterii Realității, când relatam despre culisele știrilor de la inundații.”

 


Întreaga echipă



Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?