NORA DINCĂ


La început a fost actorul. Cu capul plin de vise și cu buzunarele goale. Privind din acest unghi, relația cu Realitatea tv a început ca un compromis. Apoi actorul cu capul plin de vise a cunoscut realitatea. Prea multă realitate poate fi dăunătoare pentru actor. Dar a avut norocul să o cunoască în Realitatea.

Alături de o echipă de excepție: tânără, deșteaptă, și atât de pasionată. O echipă îndrăgostită de realitate. Atunci, actorul a înțeles că oamenii Realității sunt actorii realității. Și de-atunci i-a iubit. Și s-a simțit mândru și onorat să fie parte din această distribuție. Restul...e tăcere.

Totusi, pentru că nu pot plagia un final atât de celebru, și pentru că trebuia să mă încadrez în 10 rânduri și probabil am scris deja 20, mai spun doar atât: îi doresc Realității să construiască o realitate mai bună. Și desigur, telespectatori care să o merite!


Întreaga echipă



Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?