Surpriză uriașă! Ecaterina Andronescu a făcut un anunț neașteptat

 

Promisiuni ambițioase de la Ministerul Educației. Ecaterina Andronescu a făcut un anunț neașteptat pentru elevi.



În toamnă, elevii vor începe școala mai devreme și, pentru prima dată, toți copiii vor primi un ghiozdan cu rechizite. În plus, susține ministrul Ecaterina Andronescu, vor fi acordate și vouchere pentru echipamente sportive. 

Ecaterina Andronescu susține că toți elevii înscriși în învățământul obligatoriu vor avea rechizite gratuite, în valoare totală de 600 de milioane de lei. Tot din acești bani, vor fi acordate și vouchere pentru echipamente de sport, asta după ce ministrul Educației intenționa să scoată cinci ore de Educației Fizică de la clasele primare.

Citește și: Ecaterina Andronescu, dezvăluire despre Adriana Săftoiu. UPDATE A venit și replica

Cei peste 2,9 milioane de elevi înscriși în sistemul de învățământ se vor întoarce la școală mai devreme în toamnă. 

Clopoțelul va suna în 9 septembrie, iar primul semestru va dura până pe 20 decembrie. Va exista un repaus de o săptămână pentru preșcolari și școlari la sfârșitul lui octombrie. În decembrie toți elevii ar trebui să aibă mediile încheiate pentru că vacanța de iarnă va fi aceeași cu cea intersemestrială. 

Semestrul al doilea va începe în 13 ianuarie și va dura până în 12 iunie. Va exista o singură vacanță - cea de primăvară între 4 și 21 aprilie. Decizia de a schimba structura anului școlar a venit la propunerea elevilor, care își doresc să termine mai devreme școala și să nu susțină examenele naționale pe vreme caniculară. 

În altă ordine de idei, Ecaterina Andronescu a confirmat ceea ce anunțase în urmă cu câteva săptămâni, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru site-ul realitatea.net: modificarea structurii anului școlar.

Citeşte şi: Ecaterina Andronescu, anunț important despre viitorul învățământului românesc. Interviu exclusiv realitatea.net

STRUCTURA ANULUI ȘCOLAR 2019-2020

Anul şcolar 2019-2020 va începe pe 9 septembrie, cu o săptămână mai devreme decât de obicei, a confirmat Ecaterina Andronescu.

Sfârşitul anului şcolar va fi pe 12 iunie 2020. Elevii vor avea 15 săptămâni de cursuri în primul semestru şi 20 în cel de-al doilea semestru.

Vacanţa intersemestrială va avea loc în perioada sărbătorilor de iarnă. Semestrul al II-lea cu 21 săptămâni, dispuse în perioada 13 ianuarie 2020 -12 iunie 2020.

Semestrul I

Cursuri – luni, 9 septembrie 2019 - vineri, 20 decembrie 2019

În perioada 26 octombrie - 3 noiembrie 2019, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.

Vacanța de iarnă– sâmbătă, 21 decembrie 2019 – duminică, 12 ianuarie 2020

Semestrul al II-lea

Cursuri – luni, 13 ianuarie 2020 – vineri, 3 aprilie 2020

Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 4 aprilie 2020 – marți, 21 aprilie 2020

Cursuri – miercuri, 22 aprilie 2020 – vineri, 12 iunie 2020

Vacanţa de vară începe sâmbătă, 12 iunie 2020 

 

.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Stroe vasilica
20 Feb 09:39
ELENA CARSTEA COMPARA CASTIGATOAREA EUROVIZION CU PANTOFII EI!!
Răspunde
0 0
Stroe vasilica
20 Feb 09:34
ELENA CARSTEA COMPARA CASTIGATOAREA EUROVIZION CU PANTOFII EI!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?