După succesul uriaş cu "Slatina, dragostea mea", Vâlcov revine cu "România, dragostea mea"

 

Darius Vâlcov, cel care va superviza volumul dedicat "realizărilor guvernării“ nu este la prima experienţă de acest fel. Ca primar al Slatinei, el a semnat, în 2008, volumul "Slatina, dragostea mea!“. Editat tot pe bani public, volmului a fost apoi retipărit anual, până în 2016, potrivit Realitatea de Olt . 



Ulterior, volumul semnat de Darius Vâlcov a fost editat în fiecare an şi chiar Zilele Oraşului au purtat acest nume, până în anul 2016.

Dezvăluirea vine în momentul în care Executivul are pe ordinea şedinţei de guvern de miercuri un memorandum care prevede publicarea unui volum, cu fonduri publice, privind implementarea măsurilor Programului de guvernare în 2018.

Toate detaliile le puteţi citi pe Realitatea de Olt

Guvernul Dăncilă îşi pregăteşte propriul "Omagiu": volum cu realizările din 2018

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?