După ninsori, vine gerul. Schimbare RADICALĂ a vremii

O veste proastă nu vine niciodată singură. După valul de ninsori care a cuprins jumătatea de sud a ţării, urmează câteva zile de ger, transmite Realitatea TV.



Potrivit ANM, luni dimineața se înregistrează Cod Galben de ninsoare în zeci de județe din partea sudică a României.

”Avem Cod Galben de ninsoare în 22 de județe. În județele precum Dolj și Olt s-a depus un strat de zăpadă de 15 centimetri.

În partea de sud-est a țării, vântul s-a intensificat. În următoarele ore se vor înregistra, în zona Deltei Dunării, rafale puternice de vânt. Vorbim de viscol în partea de sud-est a țării”, a spus meteorologul de serviciu al ANM pentru Realitatea TV.

Totodată, meteorologii susțin că ninsoarea va înceta pe parcursul zilei de luni, însă urmează câteva zile de viscol.

”După orele serii, intensitatea vântului va scădea, iar ninsorile vor înceta. În București va mai ninge până la orele amiezii. Pentru zilele următoare, temperaturile vor scădea sub limita gerului. Vom avea -10 grade în partea de sud a țări, - 18 grade în partea de Vest”, a declarat meteorologul ANM.




Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?