Dunărea face ravagii. Zeci de gospodării, inundate în Deltă

 
Dunărea face ravagii. Zeci de gospodării, inundate în Deltă 
Dunărea face ravagii. Zeci de gospodării, inundate în Deltă 

Câteva zeci de curţi ale unor gospodării din satele Crişan şi Caraorman - comuna Crişan, din Delta Dunării, sunt inundate din cauza creşterii din ultima lună a nivelului apei Dunării, iar autoritatea locală nu mai are motorina necesară utilajelor folosite pentru scoaterea excesului de umiditate din sol, a declarat, marţi, primarul Ilie Munteanu.



"Am primit 800 de litri de motorină după ce am făcut solicitare la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), însă din cantitatea aceasta nu mai avem decât 150 de litri. Am consumat în plus şi 700 de litri de combustibil din rezerva Primăriei, iar din păcate, nivelul Dunării se menţine ridicat. Avem deja circa 30-40 de gospodării din Crişan şi Caraorman ale căror curţi au fost inundate, în urma infiltraţiilor produse în diguri", a spus primarul comunei Crişan, Ilie Munteanu, pentru Agerpres.

Conform acestuia, combustibilul a fost utilizat pentru funcţionarea celor circa şapte unităţi de scoatere a excesului de umiditate din sol pe care le deţine atât autoritatea locală, cât şi Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA), în satele comunei Crişan.

În zona de terasă a judeţului Tulcea, potrivit directorului filialei teritoriale a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), Marius Damian, trei din cele 16 staţii de pompare-desecare date în folosinţă în urmă cu circa o lună nu funcţionează în prezent, ca urmare a solicitărilor primite din partea primăriilor.

CJSU a decis, miercuri, 21 martie, punerea în funcţiune a 16 staţii de pompare din nordul şi nord-estul judeţului Tulcea, ca urmare a infiltraţiilor constatate în digurile de la Dunăre care au provocat băltirea a zeci de hectare de terenuri agricole.

Ulterior, membrii comitetului au decis acordarea mai multor ajutoare unui număr de 18 primării din judeţ, pentru ca acestea să poată interveni în caz de inundaţii. Printre acestea se numără şi primăria comunei Crişan.

Până în prezent, potrivit autorităţilor locale, peste 100 de curţi ale unor gospodării şi câteva sute de hectare de teren arabil din mai multe zone ale judeţului au fost afectate din cauza nivelului crescut al Dunării.

De aproape o lună, nivelul fluviului se menţine peste cota de atenţie în judeţul Tulcea, dar sub cotele de inundaţie şi cele de pericol.

Pentru prevenirea apariţiei unor probleme, autorităţile au decis impunerea unor restricţii de circulaţie atât pe drumul judeţean Tudor Vladimirescu-Chilia Veche, cât şi pe tronsonul Măcin-Smârdan de pe drumul naţional Tulcea-Brăila.

De asemenea, toate navele care circulă pe Dunăre au obligaţia de a naviga cu viteza minimă pentru a proteja digurile localităţilor de efectele valurilor. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?