Dragnea: Oprea mi-a zis de la "statul de drept" că Zgonea trebuie să fie numărul 1 în PSD

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, marţi seară, că fostul preşedinte al UNPR, Gabriel Oprea, a purtat discuţii cu fostul director adjunct al Serviciului Român de Informaţii Florian Coldea despre modul de ocupare a funcţiilor de conducere în PSD.



Dragnea a susţinut că i s-a transmis de la "statul de drept", prin intermediul lui Oprea, că "Zgonea trebuie să fie numărul unu la partid" şi el numărul doi.

"Domnul Oprea a spus că m-a ajutat pe mine să devin preşedintele interimar al partidului în 2015. Şi eu atunci am spus: îmi pare rău că s-a dus pe subiectul ăsta. Sunt obligat să spun ce a fost atunci. Am avut o coaliţie la PSD, eu îmi dădusem demisia din funcţie. Era luni, 2,00-3,00 după-amiază, foarte cald. Peste două zile, miercuri, urma Comitetul Executiv în care membrii CEx urmau să aleagă preşedintele interimar. Şi domnul Oprea mi-a zis de la 'statul de drept' că 'Zgonea trebuie să fie numărul unu la partid şi tu numărul doi'", a declarat Dragnea la Antena 3.

Actualul preşedinte social-democrat susţine că nu a fost de acord cu punctul de vedere al lui Gabriel Oprea şi l-a anunţat pe acesta că va candida la funcţia de preşedinte interimar al PSD şi că va avea susţinerea colegilor săi.

"Am zis: 'Gabi' - eu relatez discuţia pe care o s-o relatez, sper, şi în faţa unei comisii - 'nu ştiu ce ai înţeles tu, dar eu miercuri voi candida şi cred că voi fi ales preşedintele interimar al PSD'. 'Nu se poate! Eu nu am înţeles asta'. Şi pune mâna pe telefon şi sună la 'statul de drept', mi-a zis. Nu ştiu ce îi spunea cel cu care vorbea, dar spunea: 'Liviu nu ştie nimic din ce mi-aţi spus voi mie. El candidează şi zice că va şi câştiga. Vin cu el la voi'. Eu zic: 'Stai puţin! Eu nu merg nicăieri. Mi-ai zis că vrei să vorbim, am vorbit. Ţi-am zis că o să candidez şi cred că o să câştig, pentru că până la urmă mi-au cerut mai mult decât majoritatea colegilor să candidez la asta. Nu ştiu cu cine ai vorbit şi ce-ai vorbit'. Mi-a zis că a vorbit cu domnul Coldea. Foarte bine! Domnul Coldea să candideze sau domnul Coldea să îi numească pe Vali Zgonea preşedintele interimar al PSD. M-am ridicat şi am plecat", a afirmat Liviu Dragnea.

El a spus că ulterior a mai avut o întrevedere, la un restaurant din Bucureşti, cu Gabriel Oprea, Valeriu Zgonea şi Marian Oprişan, în cadrul căreia i s-a spus că "statul de drept acceptă" ca el să fie preşedinte interimar.

"În separeu erau domnul Oprea şi cu domnul Vali Zgonea. Ulterior a venit şi domnul Marian Oprişan. Şi Vali Zgonea, şi Marian Oprişan, eu îi ştiu oameni de bună-credinţă şi care nu cred că pot minţi dacă o să îi întrebe cineva şi care mi-au zis: 'Domnule, am vorbit la statul de drept şi se acceptă ca tu să fii preşedinte interimar şi Vali Zgonea numărul doi. Adică tu numărul 1 şi Vali Zgonea numărul doi'. Am zis: 'Gabi, nu ştiu ce ai vorbit, cu cine ai vorbit, nu ştiu de ce Vali Zgonea se bagă în chestia asta sau participă la treaba asta. Eu am venit pentru că ai insistat să vorbim. Nu mai vreau să discutăm subiectul acesta niciodată, pentru că nu avem ce să discutăm despre partid în felul ăsta. Dacă ai discutat cu altcineva vreodată în maniera asta, este treaba ta sau treaba voastră. Partidul va hotărî miercuri şi eu cred că voi fi preşedinte interimar'", a adăugat Dragnea.

Declaraţiile vin ca reacţie la faptul că Gabriel Oprea a scris săptămâna trecută pe Facebook că sprijinul său "a fost decisiv pentru destinul politic şi chiar personal" al lui Liviu Dragnea şi că l-a ajutat pe acesta să devină preşedinte al PSD.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?