Iohannis, ținut în corzi cu suspendarea. Dragnea, spre PSD: Să aveți telefoanele tot timpul la voi

 

Președintele PSD, Liviu Dragnea, nu renunță la ideea suspendării șefului statului, Klaus Iohannis. Mai mult decât atât, este posibil să nu mai aștepte începutul sesiunii parlamentare, din toamnă, pentru acest lucru. ”Nu e obligatoriu în toamnă. Am vorbit cu colegii, pot merge în vacanță, dar să aibă telefoanele la ei”, a declarat liderul social-democraților.



”La ora asta nu știu ce ar trebui să se întâmple ca acest demers să se oprească în toamnă. Chiar nu știu! Adică, nu-mi dau seama ce ar putea să facă. Nu este obligatoriu în toamnă, se pot întâmpla foarte multe lucruri. Am vorbit cu colegii mei în ultima întâlnire de la grup, le-am spus că pot merge în vacanță, dar să aibă tot timpul telefoanele la ei pentru că dacă apare ceva o să ne reîntâlnim în Parlament”, a declarat Liviu Dragnea, într-o emisiune TV.

Președintele PSD a mai menționat că au existat discuții despre suspendare și cu partenerii de coaliție, ALDE.

În aceleași declarații, Dragnea îl acuză pe Klaus Iohannis că ar fi implicat direct în condamnarea lui.

”Părerea mea este că președintele este implicat direct în condamnarea mea. Vorbim de a doua condamnare pe care o primesc fără probe și sunt nevinovat”, a declarat Liviu Dragnea, la o emisiune TV.

Dragnea: Revocarea lui Kovesi, doar primul pas. Unul mic

Liderul social-democraților a mai precizat că anumite informații pe care le credea neadevărate s-ar putrea dovedi reale, dând exemplu un zvon care o implică pe deputata PNL Raluca Turcan. ”De exemplu moțiunea. Ce s-a spus că Raluca Turcan i-a promis lui Iohannis că dacă aranjează condamnarea mea, ea dă Guvernul jos”.

Totodată, Liviu Dragnea este de părere că ideea suspendării ar fi motivul real pentru care Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare din funcție a Laurei Codruța Kovesi.

Dragnea ia peste picior lupta anticorupție. "Asta e corupție?"

Ulterior, președintele PSD a ironizat lupta anticorupție, susținând că infracțiunile comise de consilierii locali nu reprezintă fapte de corupție.

”Asta este luptă anticorupție, că un consilier local care a făcut nu știu ce? Sau Olguța Vasilescu care a primit aplauze sau aprecieri pe Facebook? În această perioadă, cu cât vor fi mai mulți oameni cu curaj, cu atât vom avea o șansa uriașă. Putem reveni la o situație mai rea decât acum. Un astfel de balaur dacă nu este stârpit în totalitate, lucrurile se vor înrăutăți. Să avem un sistem nou, sănătos, care să funcționeze după reguli 100% democratice”, a declarat Dragnea, miercuri seara.

Augustin Zegrean: Președintele Iohannis trebuie să se teamă în continuare de o suspendare

Miza suspendării lui Iohannis. Planul PSD-ALDE pentru scoaterea din joc a președintelui

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?