Dragnea, despre numirea directorului SIE: E pe agenda Parlamentului de mult

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că numirea unui director SIE este de mult pe agenda Parlamentului, menţionând că nu a discutat acest subiect cu şeful statului şi că în această sesiune parlamentară trebuie să înceapă discuţiile privind modificarea legilor siguranţei naţionale.



Întrebat dacă a discutat despre conducerea SIE cu preşedintele Iohannis, liderul PSD a negat.

"Nu. E (acest subiect - n.r.) pe agenda noastră la Parlament, este de mult. Se pare că este o perioadă foarte lungă de când acest serviciu nu are directorul civil (...). Cred că ar fi bine să se numească până la urmă totuşi", a adăugat Dragnea.

El a menţionat că în această sesiune parlamentară ar trebui să înceapă discuţiile privind modificarea legilor siguranţei naţionale.

"Eu cred că şi sper ca în această sesiune poate începem să discutăm serios despre legile siguranţei naţionale, despre legea SRI, SIE. Ele sunt foarte vechi şi chiar din interiorul acestor structuri se solicită să fie modificate, pentru că totuşi sunt 17 ani şi zona de intelligence a avansat foarte mult în lume şi inclusiv în România. SRI şi SIE sunt două structuri extrem de respectate de către partenerii noştri şi foarte profesioniste, au ofiţeri care lucrează, foarte apreciaţi şi sunt foarte buni şi cred că au nevoie de o legislaţie mult mai modernă. Cred că aici trebuie să ne gândim serios să începem o discuţie aplicată, nu uşoară, ci aplicată asupra legilor care stabilesc funcţionarea acestor două organisme", a subliniat Dragnea. 

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?