Dragnea: ”Cioloș a arătat că e interesat ca țara să nu intre într-un derapaj economic”

 

În discuțiile pe care le-a purtat cu premierul Dacian Cioloș, președintele PSD, Liviu Dragnea, susține că acesta a arătat că este interesat ca România să nu intre într-un derapaj economic și a prezentat, totodată, o serie de intenții referitoare la adoptarea unor acte normative.



”Ne-am auzit de luni și am convenit ca astăzi să avem o discuție. Mie mi s-a părut o abordare responsabilă din partea primului-ministru, chiar am apreciat asta. (...) Dincolo de supărarea firească generată de rezultatul alegerilor, a arătat că este interesat ca România să nu intre într-un derapaj economic anul viitor, ținând cont și de programul nostru de guvernare prezentat în campanie.

Mi-a solicitat, mi-a prezentat, mi-a transmis câteva intenții de a adopta acte normative în Guvern, ordonanțe care să proroge aplicarea unor legi care ar intra în vigoare de la 1 ianuarie, cu care am fost de acord. Am discutat, de asemenea, despre salariul minim pe economie pe anul 2017, i-am spus că angajamentul nostru rămâne ferm 1.450 de lei, am acceptat propunerea dumnealui ca noul guvern, așa cum e firesc, să adopte această HG, îngrijindu-se în a pregăti cadrul legal", a dezvăluit Liviu Dragnea.

Liderul PSD a spus că i-a solicitat premierului "și a rămas că analizează" dacă unele cheltuieli prevăzute pentru anul viitor pot fi aduse în acest an, pentru că asta ajută pe toată lumea. ”Mă refer aici la subvențiile agricole, la arieratele care sunt în continuare într-o sumă cred de 200 de milioane, precum și contribuția noastră la UE, pentru că există în spațiul fiscal, există încă posibilitatea fiind bani care încă nu sunt cheltuiți și ar putea să se facă aceste cheltuieli. A rămas că se consultă cu colegii din Guvern, cu Ministerul de Finanțe și o să ne transmită", a mai precizat Dragnea.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?